„Adevărata rămăşiţă”

după Norman Hovland

    După mulţi ani de lectură a Turnului de veghe, este destul de interesant să observi dezvoltarea limbajului „emfatic” folosit de scriitorii acestuia. Ca şi toate stereotipele de limbă, acesta este un instrument important în manipularea minţii. Acest tip de limbaj abundă realmente în literatura Watchtower ca şi etichetele “apostat”, “lumesc”, “capre”, “sclav rău”, etc.

    O practică chiar amuzantă este să se pună cuvântul adevărat în faţa unor expresii, dealtfel perfect adecvate, rezultând sintagme ca “adevărata fericire”, “adevăraţii creştini” şi acum, mai recent, “adevărata rămăşiţă”. Desigur, dacă această inflaţie continuă, vom întâlni fără îndoială expresii chiar mai hazlii ca “adevărata fericire adevărată” sau “cu adevărat adevăraţii creştini”, etc.

    Evident, Martorii lui Iehova observă că există o mulţime de oameni fericiţi peste tot în jurul lor. Astfel nevoia unei amplificări în acest caz este mare, şi atunci  Societatea trebuie să inventeze expresia “adevărata fericire” pentru a descrie că toate celelalte fericiri, nu sunt de fapt reale. În acest fel, Martorii lui Iehova pot respira din nou uşuraţi, ştiind că veşnicul sentiment de apăsare şi conştiinţa fără încetare încărcată pe care o au pentru că nu fac “destul în serviciu” este… “adevărata fericire”.

    Desigur, există milioane de oameni care trăiesc, cel puţin ca şi “creştini” (orice ar însemna acest lucru), o viaţă asemenea oricărui Martor al lui Iehova. Acest lucru este foarte clar chiar pentru Martorii lui Iehova, astfel că, pentru a menţine sentimentul superiorităţii şi elitismului ca popor ales “al lui Dumnezeu”, Societatea foloseşte expresia “adevăraţii creştini”.

    Este un fapt stânjenitor că numărul celor ce se împărtăşesc la comemorare este în creştere când, în acord cu “adevărul” prezent, el ar trebui să scadă. Pentru a continua iluzia că există o rămăşiţă pe pământ şi că ea dispare rapid din viaţă, societatea Watchtower este nevoită să înceapă a folosi expresia “adevărata rămăşiţă”, dând de înţeles în acest fel că există şi o “rămăşiţă falsă”.

    În absenţa vechiului cârlig motivator – generaţia anului 1914 – Societatea caută cu disperare ceva nou înaintea ochilor. Noua motivaţie va fi că “sfârşitul” trebuie să vină înainte ca această “adevărată rămăşiţă” greu de stabilit să treacă de tot. Astfel, vom avea o nouă dată de referinţă fără necesitatea de a recurge la stabilirea a unui nou termen limită. Bineînţeles, nimeni nu ştie cu exactitate cine aparţine la “adevărata rămăşiţă”, aşa încât aceasta poate fi întinsă oricât în timp.