Creştinul şi bisericile denominative

    Există un mare număr de biserici denominative în lumea de astăzi şi toate susţin că au credinţă în Cristos, deşi diferă prin nume şi doctrină. Există un fapt simplu pe care trebuie să-l acceptăm. Nu existau biserici denominative în timpurile biblice. Această constatare ne duce la concluzia inevitabilă că putem să fim astăzi creştini fără să fim o parte a unei biserici denominative.

    "Aşadar, zic că putem fi creştini fără să fim asociaţi cu o biserică?" Nu, n-am spus asta! Am spus că un creştin nu trebuie să fie o parte a unei „biserici denominative”.  El trebuie să fie o parte a corpului lui Cristos care este biserica lui (Efes. 1:22-23). El este adăugat la acest corp (biserica lui Cristos) când ascultă de evanghelie prin credinţa lui activă care îl conduce la ‘a se căi şi a se boteza spre iertarea păcatelor’ (Fapte 2:38, 41).

    Cuvântul "biserică" este folosit în Noul Testament în două sensuri — universal şi local. Ceea ce înţelegem prin universal este pur şi simplu că oricine se căieşte şi este botezat scriptural în baza mărturisirii credinţei lui este plasat într-o comuniune cu Dumnezeu. Această comuniune este numită „biserica”. Este o relaţie cu Dumnezeu. Nu există o structură organizaţională în ea. Nu are oficianţi, nu are voce oficială (alta decât a Domnului), nu are activitate ca şi grup colectiv.

    Cuvântul „biserică” este folosit şi în sens local — "biserica din Corint", etc. În acest sens ea se referă la oamenii salvaţi (discipolii) dintr-o localitate dată care se asociază împreună pentru închinare şi pentru a face lucrarea pe care o cere Dumnezeu. Bisericile locale nu sunt legate împreună prin nici o structură organică. Nu există dioceză. Nu există conferinţe sau congrese care să facă reguli pentru bisericile locale. Fiecare biserică locală este complet independentă şi autonomă (se autoconduce). Bătrânii unei biserici locale n-au absolut nici o autoritate sau control asupra oricărei alte biserici locale ori a membrilor vreunei alte biserici locale. Ei sunt limitaţi la ‚turma care este între ei’ (1 Pet. 5:2).

    Bisericile lui Cristos trebuie să fie foarte atente să nu formeze o biserică denominativă. Uneori li s-a permis ziarelor, revistelor sau colegiilor teologice să impună punctele de credinţă, practicile şi regulile bisericilor locale. Alteori bisericile s-au „aliniat” din cauza vreunei poziţii partinice sau învăţături neimportante într-o problemă oarecare. Aceste biserici care se „aliniază” împreună devin în fapt o biserică denominativă. Trebuie să aderi la linia de partid sau nu eşti dintre „noi”.

    Însă fiind doar simpli creştini, nu permitem să fim prinşi în această cursă. Singura noastră loialitate este faţă de Isus Cristos, nu faţă de o publicaţie sau un partid (ori faţă de un predicator popular). Şi fiecare biserică locală funcţionează aşa ca şi când ea ar fi singura biserică de pe pământ. Ei bine, acest lucru nu este izolaţionism, ci protecţie. Nu vreau să spun că trebuie să-i tratăm pe membrii altor biserici locale aşa de parcă n-ar exista. Suntem toţi fraţi din cauza relaţiei noastre cu Dumnezeu (biserica universală). Dar vom lua decizii proprii în ce priveşte lucrurile pe care le face biserica locală, bazându-ne doar pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pe ceea ce face sau nu face o altă biserică locală. Un caz relevant: Vă amintiţi când, în urmă cu câţiva ani, s-a răspândit cu frenezie printre biserici ideea să aibă un"autobuz al bisericii"? Nu este curios că aproape peste tot s-a făcut în aşa fel că pe autobuz a fost pus un însemn cu cuvintele „Autobuzul bucuriei”? Ei bine, cine ar fi atât de naiv să creadă că fiecare biserică locală a ajuns pe cont propriu la ideea să scrie un asemenea nume pe autobuzul ei? Nu, a existat o mişcare concertată de elemente partizane care au acţionat şi au produs acest rezultat. Dacă o biserică locală ar fi sesizat că era imperios necesar să aibă un autobuz pentru a îndeplini lucrarea Domnului (discutabilă în sine şi această nevoie), nu ar fi decis ea singură ce semn să pună pe autobuz, dacă chiar era cazul să pună un semn? Nici o cârdăşie; doar acţiune independentă.

    Sunt absolut convins că este nevoie să ne întoarcem la creştinismul simplu al Noului Testament şi să ne îndepărtăm cât mai mult posibil de tendinţele denominative. Putem fi pur şi simplu creştini. Este tot ce avem nevoie să fim. Gândiţi-vă! (1989)

Forrest D. Moyer

(studywell.org)