PARTEA 5
(a)
Supraveghetori care ‘îşi exercită funcţiile de prinţi pentru
justiţie’
Iehova, în calitate de Păstor
iubitor, i-a îndrumat pe supraveghetori să îşi 'exercite funcţiile
de prinţi pentru justiţie' (Is. 32:1, 2). Întrucât Iehova Dumnezeu
este sfânt, el pretinde ca toţi cei care i se închină să fie curaţi
spiritualiceşte şi moraliceşte (1 Pet. 1:14-16). În calitate de
supraveghetori numiţi, vouă vă revine un rol important în
salvgardarea curăţeniei congregaţiei.
Ideea fundamentală pe care o
conţine cuvântul „supraveghetor" (e-pi-sko-pos) este aceea de grijă ocrotitoare,
comportând şi înţelesul de cineva care veghează asupra, înţelesul
de gardian, de păstor al turmei. Voi aveţi responsabilitatea de a
cultiva în inima fraţilor iubire faţă de ceea ce este bine şi ură
faţă de ceea ce este rău, condamnabil (Rom. 12:9). Aderând la
Cuvântul lui Dumnezeu şi utilizând cu eficienţă arta predării, veţi
fi în măsură să îi ajutaţi pe fraţii voştri nu doar să înţeleagă ce
anume este corect şi ce este greşit, ci şi să aibă o parte activă
în a păstra congregaţia curată şi pură, în vederea serviciului
public pentru Iehova.
Cum promovează
bătrânii justiţia
Toţi bătrânii
au răspunderea de a păstori turma, de a-i preda, de a o mustra,
dojeni şi îndemna când este necesar (Tit 1:9-14).
Când îi
predaţi, declaraţi cu claritate ce anume pretinde Dumnezeu şi
îndemnaţi la aderare fidelă la principiile sale
drepte.
Ajutaţi-i pe
fraţii de credinţă să îşi aprecieze responsabilitatea de a păstra
congregaţia curată.
Ajutaţi-i să
înţeleagă că lucrul acesta implică: Menţinerea unei conduite
personale caste. Ascultarea de glasul conştiinţei lor instruite
biblic. O neîncetată împotrivire faţă de tentaţii.
Refuzul de
a-şi nutri mintea cu idei imorale; să-şi dea seama că ideile
greşite duc la acţiuni greşite.
Părinţii să
le insufle copiilor lor un caracter moral.
Tinerii să
asculte de părinţii lor.
Să refuze să
imite lumea şi căile ei nescripturale.
Să-i înveţe
pe oamenii interesaţi înaltele norme morale ale
Bibliei.
Daţi un
exemplu personal excelent în ce priveşte atitudinea, conduita şi
vorbirea, astfel încât congregaţia să poată imita credinţa voastră
(Evr. 13:7).
Manifestaţi
trăsăturile unor bărbaţi spirituali; nu daţi frâu liber unor
practici necurate ale oamenilor fizici (1 Cor. 2:14,
15).
Exemplul
vostru îi va ajuta pe fraţii voştri să aibă „mintea lui Cristos" (1
Cor. 2:16).
Luaţi
iniţiativa de a-l ajuta pe fiecare din congregaţie care a făcut un
pas greşit; faceţi tot posibilul să-l redresaţi (Gal.
6:1).
Îndemnaţi la
asocieri bune; avertizaţi-i pe fraţi să se păzească de asocierile
rele atât înăuntrul, cât şi în afara congregaţiei (1 Cor.
15:33).
Nu creaţi
însă animozitate faţă de o persoană slabă din congregaţie şi care
are nevoie să fie ajutată.
Poate că unii
nu şi-au exersat încă puterile de percepţie în aşa fel încât să
deosebească binele de rău (Evr. 5:14).
Vegheaţi
asupra sufletelor lor, întrucât veţi da socoteală şi cu privire la
ele (Evr. 13:17).
Discerneţi
deosebirile dintre o persoană slabă şi o persoană
rea.
Trataţi-i pe
fraţii voştri aşa cum i-ar trata Iehova (Ef.
5:1).
Îndrumaţi-i
întotdeauna din Cuvântul lui Dumnezeu; evitaţi să prezentaţi
propriile voastre păreri (2 Tim. 4:2).
Fiţi drepţi,
dar totuşi amabili în toate relaţiile voastre (Mica
6:8).
Manifestaţi
umilinţă, dând dovadă de empatie, întrucât nici voi nu sunteţi
altceva decât oameni făcuţi din ţarină (Ps. 103:13,
14).
Acţionaţi ca
nişte judecători calificaţi.
Ţineţi
departe de congregaţie spiritul lumii (1 Cor. 2:12;
Ef
2:1,
2).
Mustraţi-i şi
redresaţi-i pe răufăcători (Tit 1:9). înlăturaţi-i pe răufăcătorii
nepenitenţi (1 Cor. 5:7, 13).
Susţineţi
dreptatea lui Iehova
Delictele
sunt în creştere în ce priveşte frecvenţa şi depravarea; ele se pot
infiltra şi în congregaţia creştină şi o pot afecta (2Tim. 3:1-5,
13; Iuda 3, 4, 11-13).
Scripturile
arată cu claritate că Iehova interzice o anumită conduită în
mijlocul poporului său curat; este necesar ca fraţii să susţină
normele drepte ale lui Iehova cu privire la
următoarele:
Omucidere
Un grad de
vinovăţie ar putea să rezulte din conducea neatentă la volan, din
neglijenţa în întreţinerea automobilului sau din alte acţiuni
neatente şi neglijente care cauzează rănire sau moarte (compară cu
Deuteronom 22:8).
Boxul
profesionist poate fi privit în mod similar (w82 1/12 pag.
32).
Tentativa de
sinucidere poate fi rezultatul unei profunde disperări sau al unei
deprimări grave; asemenea perse;.: trebuie tratate cu grijă şi
compasiune. In majoritatea cazuri. nu se pretinde o audiere
judiciară (Ps. 88:3, 17, 18; P: 15:13; Ecl. 7:7; ^90 8/9 pag. 22-3,
engl.; w90 15/11 p;.
26-30; w90 1/11 pag.
5-9; w83 1/8 pag. 3-11, engl.).
Conduita sexuală greşită include
adulterul, fornicaţia şi alte forme de
„por-nei-a".
Necurăţenia include o
atingere de moment, dar intenţionată a părţilor sexuale sau
mângâierea sânilor (l Tes. 4:7, 8; 1 T: 5:1, 2).
O asemenea
necurăţenie minoră poate fi tratată după dorinţă de un bătrân sau
doi; ea nu pretinde o audiere judiciară.
Este necesar
un sfat energic, mustrare şi ajutor pentru a-l sprijini pe cel în
cauză să păstreze o conduită castă pe viitor.
Dacă o
asemenea conduită nu este corectată, ea poate creşte în gravitate
şi prin repetare frecventă poate deveni conduită
libertină.
Conduita
libertină este o desconsiderare şocantă, flagrantă a normelor
morale ale lui Iehova (Gal. 5:19; w90 1/5 pag. 32; w73 15/9 pag.
574-6, engl.).
Ea poate
include practica premeditată a pipăirii sau a mângâierii intense a
sânilor.
Natura,
circumstanţele şi amploarea reală a ceea ce a avut loc pot arăta că
este vorba de conduită libertină, care va pretinde o acţiune
judiciară.
Asemenea
practici pot duce cu uşurinţă la por-nei-a.
„Por-nei-a "
implică utilizarea imorală a părţilor genitale ale cel puţin unui
om (fie în mod natural, fie în mod pervers) şi trebuie să fi
existat un alt participant la acţiunea imorală — fie un om de orice
sex, fie un animal; participarea voluntară atrage vinovăţie şi
reclamă acţiune judiciară. Nu este vorba de o atingere
întâmplătoare a organelor sexuale ale altei persoane, ci implică
manipularea părţilor genitale (w83 1/6 pag. 23-6, engl.; w90 1/5
pag. 31-2).
Aceasta
include relaţii sexuale orale şi anale sau masturbare reciprocă
între persoane necăsătorite una cu cealaltă, homosexualitate,
lesbianism, fornicaţie, adulter, incest şi bestialitate (Lev.
20:10, 13, 15, 16; Rom. 1:24, 26, 27, 32; 1 Cor. 6:9,
10).
Se include,
de asemenea, abuzul sexual asupra copiilor, precum şi
practici care implică un catamit (un
băiat întreţinut pentru scopuri de perversiuni sexuale) (Deut.
23:17, 18, Ref. Bi., nota de subs.).
Victimele
abuzului sexual trebuie să fie tratate cu o consideraţie şi
amabilitate extremă. Bătrânii trebuie să facă întotdeauna ceea ce
pot în mod rezonabil să facă pentru a-i ocroti pe copii de alte
abuzuri; în astfel de probleme, urmaţi îndrumările provenite de la
Watch Tower Society (g85 22/1 pag. 8, engl.).
Onania sau
masturbaţia nu este „por-nei-a" şi nici cineva care a fost victima
unui viol nu se tace vinovat de por-nei-a
(w90 1/5 pag.
31; w74 1/3 pag. 160, engl.; it-1 pag. 862-4; tp pag.
144).
Termenul
por-nei-a
pune accentul
atât pe natura obscenă, cit şi pe caracterul premeditat al
conduitei persoanei respective şi cuprinde toate activităţile
sexuale ilicite care sunt caracteristice caselor de
prostituţie.
Copulaţia (în
sens de pătrundere) şi orgasmul nu sunt necesare pentru a
constitui por-nei-a.
In cazurile
limită, este responsabilitatea comitetului judiciar să chibzuiască
cu grijă asupra Scripturilor şi asupra particularităţilor cazului,
pentru a determina dacă a fost implicată por-nei-a.
Această
responsabilitate nu trebuie privită cu uşurinţă, în special când
este implicată libertatea scripturală de recăsătorire (Mal.
2:16a).
Apostazia.
Apostazia
este o îndepărtare de la ceva, o cădere de la ceva, renunţare,
rebeliune, abandonare; ea implică predarea unor învăţături false,
sprijinirea sau promovarea religiei false şi sărbătorilor sau a
activităţilor ei interconfesionale (Deut. 13:13, 15; Ios. 22:22,
nota de sus.; Ap. 21:21, nota de subs.; 2Cor. 6:14, 15, 17, 18;
2Ioan7, 9, 10; Apoc. 18:4).
Cei care au
îndoieli sincere trebuie ajutaţi, trataţi cu îndurare (Iuda 22, 23;
w84 1/8 pag. 13-4; w82 1/1 pag. 16-7 ).
Apostazia
include o acţiune întreprinsă împotriva adevăratei închinări la
Iehova sau a ordinii sale stabilite în mijlocul poporului său
dedicat (Ier. 17:13; 23:15; 28:15, 16; 2 Tes. 2:9,
10).
Persoanele
care răspândesc în mod deliberat (susţin cu încăpăţânare şi vorbesc
despre) învăţături contrare adevărului biblic aşa cum îl predau
Martorii lui Iehova sunt apostate.
Dacă se află
că o persoană se asociază cu o altă organizaţie religioasă,
lucrurile trebuie cercetate şi, dacă se confirmă trebuie format un
comitet judiciar.
Dacă se
stabileşte cu claritate că persoana s-a alăturat unei alte religii
şi intenţionează să rămână în ea, bătrânii vor face un scurt anunţ
congregaţiei că persoana respectivă s-a dezasociat (w90 1/6 pag.
32).
Munca laică
prestată pentru o organizaţie religioasă falsă ar putea pune pe
cineva într-o situaţie similară cu a cuiva care predică o doctrină
falsă (2 Cor. 6:14-16).
Celebrarea
unei sărbători religioase false este asemănătoare îndeplinirii
oricărui alt act de închinare falsă (Ier. 7:16-19).
Biblia
condamnă următoarele lucruri:
Cauzarea
dezbinărilor şi promovarea de
secte.
Aceasta ar fi
o acţiune deliberată de tulburare a unităţii congregaţiei şi de
subminare a încrederii fraţilor în aranjamentul lui
Iehova.
Aceasta poate
implica sau poate duce la apostazie (Rom. 16:17, 18;Tit 3:10,
11).
Practicarea
spiritismului (Deut. 18:9-13; 1 Cor. 10:21, 22; Gal.
5:20).
Idolatria (1
Cor. 6:9, 10; 10:14).
Idolatria
include posedarea şi utilizarea imaginilor şi icoanelor
întrebuinţate în religia falsă.
Beţia (1 Cor.
5:11; 6:9, 10; it-1 pag. 656).
Furtul,
hoţia, frauda (Lev. 6:2, 4; 1 Cor. 6:9, 10; Ef. 4:28; it-1 pag.
870).
Minciuna
deliberată şi rău intenţionată; depunerea de mărturie falsă (Prov.
6:16, 19; Col. 3:9; Apoc. 22:15; it-2 pag.
244-5).
Defăimarea,
calomnia (Lev. 19:16; 1 Cor. 6:10; it-1 pag. 489-91; it-2 pag.
801-2).
Vorbirea
obscenă (Ef. 5:3-5; Col. 3:8).
Ignorarea
poruncii de abţinere de la sânge (Gen. 9:4; Fap. 15:20, 28,
29).
Jocurile de
noroc motivate de lăcomie, extorcarea (1 Cor. 5:10, 11; 6:10; 1
Tim. 3:8; it-1 pag. 1005-6).
Refuzul hotărât de a satisface
necesităţile materiale ale propriei familii — lăsarea soţiei şi a
copiilor fără mijloace de existenţă, când soţul dispune de mijloace
pentru a-i întreţine (1 Tim. 5:8;
w89 1/12 pag. 17-8; km 9/73 pag. 8, engl.).
Activităţi contrare
neutralităţii (Is. 2:4;
Ioan 6:15; 17:16).
Izbucnirile de mânie,
violenţa (Prov. 22:24,
25; Mal. 2:16; Gal. 5:20).
Abuzul de tutun sau droguri care
creează dependenţă (2 Cor. 7:1;
Mar. 15:23; Apoc. 21:8, Int.; 22:15, Int.).
Conduita
libertină. Termenul nu
este restrâns la imoralitate sexuală (Gal. 5:19, Ref. Bi., nota de
subs.; 2 Pet. 2:7, Ref. Bi., nota de subs.; w90 1/5 pag. 32; w73
15/9. 574-6, engl.; it-2 pag. 264).
REZUMAT:
Există grade diferite ale delictelor. Uneori poate exista o
întrepătrundere a păcatelor, iar lucrul acesta trebuie să fie
discernut pentru a determina punctul de vedere scriptura! corect
asupra conduitei persoanei în cauză. În toate cazurile, bătrânii
trebuie să cântărească atent fiecare situaţie sau circumstanţă.
Este necesar ca ei să constate ce s-a petrecut în realitate,
amploarea şi natura conduitei greşite, premeditarea şi motivul,
frecvenţa sau practicarea etc. Sunt necesare o bună judecată,
rezonabilitate şi echilibru atunci când bătrânii evaluează conduita
în lumina Scripturilor.
Scopul vostru
trebuie să fie acela de a ajuta
Noi vrem să-i
ajutăm pe fraţi să rămână în paradisul spiritual al lui
Iehova.
Când bătrânii
sunt abordabili şi manifestă un interes sincer faţă de bunăstarea
spirituală a congregaţiei, ei vor fi mereu informaţi şi atenţi la
orice necesitate specială din congregaţie.
In unele
cazuri, cel care greşeşte vine la bătrâni în mod voluntar, căutând
ajutor şi mărturisindu-şi delictul (Prov 28:13).
Dacă persoana
este vinovată de un delict grav, este înţelept ca ea să vorbească
unuia sau mai multor bătrâni despre această problemă (Iac.
5:16).
Pentru
comiterea de păcate grosolane trebuie format un comitet
judiciar.
În alte
cazuri, se poate aduce o acuzaţie împotriva unui membru al
congregaţiei (1 Cor. 1:11).
Dacă o
persoană cunoaşte concret un delict care ar putea contamina
congregaţia, ea este obligată să raporteze problema, pentru a
menţine congregaţia curată (Lev. 5:1; Num. 15:32-34; Prov.
29:24).
Nici chiar
atunci când o persoană este acuzată de un păcat' grav nu se
formează în mod automat un comitet judiciar.
Unele
chestiuni pot fi tratate de către bătrânii care sunt informaţi
despre delict (Gal. 6:1).
Chiar dacă
aţi putea crede că sfatul vostru va fi suficient pentru a-l
restabili pe cel care a păcătuit, este recomandabil să îl informaţi
despre problemă pe supraveghetorul care prezidează; pot fi
implicaţi şi alţi factori.
Se poate ca
problema să fi apărut mai înainte sau poate au existat alte acte
greşite cu privire la care el are cunoştinţă.
Unele
probleme pot fi investigate şi tratate de doi bătrâni desemnaţi de
corpul de bătrâni.
Există
anumite cazuri a căror investigare cade în răspunderea corpului de
bătrâni şi, dacă este necesar, numiţi un comitet judiciar pentru ca
acesta să trateze:
Păcatele
grosolane — fie cele care au adus defăimare publică congregaţiei,
fie cele care sunt de o natură mai privată (Rom. 2:21-24; 1 Cor.
5:1; 2 Cor. 7:11).
Orice păcat
grav care constituie o ameninţare clară de contaminare a
congregaţiei (1 Cor. 5:6, 9-11; Gal. 5:19-21; 1 Tim. 1:9,
10).
Când un
bătrân sau un slujitor ministerial comite un delict grosolan este
obligat moralmente să informeze corpul de bătrâni cu privire la
faptul că nu mai este ireproşabil.
El încetează
a mai fi calificat pentru a continua să slujească în poziţia de
serviciu în care a fost numit.
Acelaşi lucru
este valabil şi cu privire la un pionier care se implică într-un
păcat grav.
Bătrânii,
slujitorii ministeriali şi pionierii trebuie să fie ireproşabili şi
să slujească cu o conştiinţă curată (1 Tim 3:2, 8,9; Tit
1:6).
Minori
botezaţi.
Când un minor
botezat se implică într-un delict care ameninţă curăţenia
congregaţiei, comitetul desemnat se va întâlni cu o asemenea
persoană exact la fel cum procedează cu oricare alt membru al
congregaţiei.
Cel mai bine
ar fi să se întâlnească cu tânărul şi cu părinţii creştini ai
acestuia; părinţii au responsabilitatea de a-i creşte şi de a-i
educa.
Căutaţi să-l
restabiliţi pe cel în cauză, dacă este posibil (Gal. 6:1, nota de
subs.).
Dacă
eforturile de a-l restabili nu dau rezultat, este potrivită
excluderea.
Când sunt
excluşi minori, părinţii sunt încă răspunzători de creşterea,
educarea şi instruirea lor şi pot chiar să studieze cu ei dacă
minorii locuiesc împreună cu ei (w89 1/10 pag. 18).
Persoane
căsătorite.
Dacă
răufăcătorul este o femeie căsătorită, cel mai bine ar fi ca
întâlnirea cu ea să aibă loc în prezenţa soţului ei
credincios.
El este capul
ei, iar eforturile sale de a o restabili şi îndruma pot fi foarte
utile.
Dacă nu
există nici o reacţie la eforturile de a-l aduce la căinţă,
răufăcătorul va fi exclus (w82 1/10 pag. 8-13).
Excluderea
soţului sau soţiei nu pune capăt responsabilităţilor
conjugale.
Vestitori
nebotezaţi.
Vestitorii
nebotezaţi care se angajează într-un delict grav pot fi
corectaţi.
Doi bătrâni
vor vorbi cu răufăcătorul şi vor stabili ce acţiune trebuie
întreprinsă (w89 1/10 pag. 16-8).
Ei îi pot da
dispoziţia de a nu mai participa la ministerul public sau la
comentariile din cadrul întrunirilor şi îi pot impune restricţii cu
privire la participarea în cadrul Şcolii de minister teocratic până
când va face progrese spirituale mai mari.
Dacă delictul
este bine cunoscut, dar persoana se căieşte, Comitetul de serviciu
al congregaţiei poate aranja să se facă următorul anunţ către
congregaţie: „A fost tratată o anumită problemă în care este
implicat [numele persoanei] şi el [sau ea] continuă să slujească în
calitate de vestitor nebotezat împreună cu congregaţia" (w89 1/10
pag. 16).
Când
vestitorul nebotezat care a săvârşit delictul este un minor,
trebuie să fie consultaţi părinţii creştini ai lui sau ai ei,
pentru a stabili ce anume fac ei pentru a-l corecta pe răufăcător.
Ar putea fi, de asemenea, necesar să se întâlnească cu tânărul în
prezenţa părinţilor săi.
În cazul
vestitorilor nebotezaţi care perseverează fără să se căiască în
conduita lor greşită, în pofida tuturor eforturilor depuse pentru
a-i ajuta, se poate face un anunţ care să spună: „[Numele
persoanei] nu mai este un vestitor al veştii bune" (w89 1/10 pag.
17).
Ceea ce
trebuie să urmăriţi atunci când trataţi cu vestitori nebotezaţi,
fie tineri, fie adulţi, este faptul de a-i ajuta (1 Tes.
5:14).
Persoane
botezate care nu sunt asociate de un timp cu
congregaţia.
Dacă aflaţi
de un delict grav din partea unei asemenea persoane, trebuie
investigat dacă problema reprezintă o ameninţare la adresa
curăţeniei şi bunăstării congregaţiei sau dacă provoacă un scandal
public.
Reflectaţi la
următoarele:
Se mai
declară încă Martor cel în cauză?
Este el
recunoscut ca atare în congregaţia şi/sau în comunitatea
locală?
Are persoana
într-o oarecare măsură contact sau asociere cu congregaţia, astfel
încât există ceva similar unui ferment, o influenţă
corupătoare?
Cum a ajuns
problema la cunoştinţa bătrânilor?
Este dispusă
persoana să se întâlnească cu un comitet, recunoscându-se astfel
răspunzătoare în faţa congregaţiei creştine?
În funcţie de
perioada de inactivitate şi de alţi factori sugeraţi mai sus,
bătrânii pot stabili să lase problema în suspensie.
Într-un
asemenea caz, trebuie să se facă pentru fişierul congregaţiei o
consemnare privitoare la conduita discutabilă a persoanei, astfel
încât tot ce s-a notat să poată fi clarificat atunci când persoana
îşi va manifesta interesul de a deveni din nou
activă.
Dacă conduita
păcătoasă le este cunoscută numai membrilor credincioşi ai familiei
şi nu este întreprinsă nici o acţiune din partea congregaţiei din
cauza factorilor conturaţi mai sus, rudele credincioase vor hotărî,
probabil, să îşi reducă drastic asocierea familială,
considerându-şi rudenia drept o asociere rea (1 Cor.
15:33).
Dacă persoana
se mai consideră încă Martor şi este dispusă să se întâlnească cu
un comitet judiciar, problema va fi tratată în modul obişnuit. Însă
când există factori cum ar fi o eventuală acţiune legală, cel mai
bine este să fie consultat Biroul filialei înainte de a trece la
tratarea problemei (w88 1/8 pag. 29).
Dacă
persoanele persistă în 'a umbla în mod dezordonat', violând în mod
grav principiile clare ale Bibliei, dar încă nu până la gradul în
care să fie justificată acţiunea judiciară, ele pot fi
„însemnate" de membrii congregaţiei
(2 Tes. 3:6,
14, 15; w86 1/3 pag. 31-2; om pag. 150-2).
Însă lucrul
acesta nu va avea loc decât după ce eforturile repetate de a le da
sfaturi scripturale competente şi mustrări au fost ignorate şi, în
multe cazuri, după ce a fost ţinută în faţa congregaţiei o
cuvântare de avertizare (w86 1/3 pag. 31-2; w82 1/10 pag.
5-7).
Dacă o
persoană care a fost însemnată îşi continuă cursul greşit, sfidând
cu neruşinare normele creştine şi respingând cu încăpăţânare
sfaturile scripturale pline de iubire, poate fi întreprinsă o
acţiune judiciară în caz că situaţia se transformă în conduită
libertină scandaloasă.
Oportunitatea
excluderii
Când iau
hotărâri sau când răspund la întrebări cu privire la o mustrare
judiciară, excludere, dezasociere sau reintegrare, bătrânii trebuie
să fie siguri că hotărârile şi răspunsurile lor sunt întemeiate
solid pe Biblie şi sunt în armonie cu cele mai recente declaraţii
ale Watch Tower Society (compară cu 1 Corinteni
4:6).
Înainte de a
iniţia o audiere judiciară, bătrânii numiţi să slujească în
comitetul judiciar trebuie să revadă îndrumările expuse în Părţile
5 (a), 5 (b) şi 5 (c), precum şi să examineze textele scripturale
şi referinţele pertinente din publicaţiile Watch
Tower.
Ei trebuie,
de asemenea, să fie siguri că procedează în armonie cu informaţiile
curente publicate în Turnul de veghere şi în scrisorile primite de
la Biroul filialei.
Excluderea
serveşte următoarelor scopuri:
Susţine
numele lui Iehova şi normele dreptăţii (Fap. 15:14;
1 Pet.
1:14-16; compară cu Isaia 52:5).
Ocroteşte
puritatea congregaţiei (1 Cor. 5:1-13; 2 Cor. 7:11).
ÎI
poate corecta
pe răufăcătorul nepenitent, aducându-l la realitate (2 Cor.
2:6-8).
Implicaţiile
dezasocierii
În
timp ce excluderea este o acţiune întreprinsă de un comitet
judiciar împotriva răufăcătorilor nepenitenţi, dezasocierea este o
acţiune întreprinsă de un individ care a decis că nu
mai
doreşte să fie un Martor al lui Iehova
(Ioan2:19).
Cuvântul lui
Dumnezeu vorbeşte despre cei care renunţă la calea adevărului; ei
pot face aceasta fie printr-o notă scrisă, fie prin acţiune (w82
1/10 pag. 21).
Dacă cineva
apucă o cale contrară poziţiei neutre a congregaţiei creştine,
congregaţia este constrânsă să îl privească drept o persoană care a
optat să se separe de noi (Is. 2:4; Ioan
15:17-19).
Trebuie să se
facă un scurt anunţ pentru a informa congregaţia că această
persoană, prin calea pentru care a optat, nu mai doreşte să fie
unul dintre Martorii lui Iehova. (Trebuie informat Biroul filialei,
folosindu-se formularele S-77 şi S-79.)
Dacă o
persoană botezată insistă asupra faptului că nu mai vrea să facă
parte din congregaţie şi cere ca numele său să fie îndepărtat din
toate evidenţele noastre, noi îi vom satisface
cererea.
Întrucât el
adoptă o asemenea poziţie inflexibilă, îndemnaţi-1 să facă cererea
în scris.
Dacă refuză
să facă lucrul acesta, dar îşi declară cu hotărâre, în faţa
martorilor, decizia de a se dezasocia şi dorinţa de a nu fi
cunoscut drept unul dintre Martorii lui Iehova, martorii la această
declaraţie a sa trebuie să o consemneze în scris şi să o
semneze.
În toate
cazurile de dezasociere, un comitet va trebui să examineze dovezile
privitoare la chestiune.
Dacă cineva a
pus în mod categoric capăt statutului său de membru al
congregaţiei, bătrânii vor face un scurt anunţ cu privire la
dezasocierea respectivului (w90 1/6 pag. 32).
Biroul
filialei va fi informat, folosindu-se formularele S-77 şi
S-79.
Cel în cauză
va fi privit ca unul care s-a dezasociat.
Nu va fi
necesar ca un comitet să continue să investigheze delictul invocat
dacă persoana acuzată îşi face cunoscută decizia de a se dezasocia
(w/86 1/1 pag. 32).
Comitetul va
pregăti însă un rezumat al delictului sau delictelor de care este
învinovăţită, precum şi dovezile existente în acest
sens.
Acest rezumat
va fi păstrat împreună cu informaţia privitoare la
dezasociere.
Dacă persoana
cere mai târziu reintegrarea, va fi necesar ca aceste chestiuni să
fie examinate împreună cu el în acel timp.
Cei care se
dezasociază trebuie priviţi şi trataţi la fel ca persoanele excluse
(w86 1/5 pag. 31-2).
Dacă cineva
se dezasociază şi mai târziu vrea să se reîntoarcă în congregaţie,
el trebuie să ceară o audiere pentru reintegrare, în acelaşi fel ca
în cazul cuiva care a fost exclus.
Modul corect de
a privi persoanele excluse şi dezasociate
Dacă un
individ încearcă să-i influenţeze pe alţii să apuce o cale
nescripturală sau încearcă să-i înşele pe alţii, toţi trebuie să-l
evite; el este descris la 2 Ioan 9-11.
Cei excluşi
şi dezasociaţi sunt evitaţi de cei care doresc să aibă o bună
relaţie cu Iehova.
Sfaturile
scripturale de bază cu privire la modul corect în care trebuie
consideraţi cei excluşi din congregaţie sunt expuse în cuvintele
apostolului Pavel din l Corinteni 5:11-13.
Ioan ne
sfătuieşte să nu vorbim şi să nu ne asociem cu o persoană exclusă
sau dezasociată, pentru ca 'să nu participăm la lucrările sale
rele' (2 Ioan 11).
Orientările
scripturale şi istorice cu privire la modul în care trebuie privite
persoanele excluse şi dezasociate se găsesc în Turnul de veghe din
l octombrie 1982, paginile 18-29.
Este necesar
să fim deosebit de precauţi cu privire la contactul cu persoanele
excluse care au devenit apostate şi cu cele care continuă să aibă o
conduită imorală (Tit 3:10, 11; l Ioan 2:19).
Acestea pot
să contamineze congregaţia la fel ca o cangrenă (2 Tim.
2:16-18).
Principiul
expus în cuvintele lui Isus de la Matei 10:34-38 are legătură cu
situaţiile care implică rude excluse sau
dezasociate.
Probleme
speciale şi dificile se pot ivi în legătură cu reuniunile
recreative.
Închinătorii
loiali ai lui Iehova vor dori să adere la sfatul inspirat din 1
Corinteni 5:11.
În mod
normal, o rudă apropiată nu va fi exclusă din cauza asocierii cu o
persoană exclusă, dacă nu este vorba de o asociere spirituală sau
dacă nu se face efortul de a justifica sau scuza calea
greşită.
Cum vor
decurge aranjamentele funerare pentru o persoană
exclusă?
Dacă persoana
exclusă a dat dovezi de căinţă, conştiinţa unor fraţi le-ar putea
permite acestora să ţină o cuvântare funerară acasă ori la locul de
înmormântare. Nu va fi utilizată însă Sala Regatului (w82 1/10 pag.
29; w82 1/5 pag. 31-2).
Dacă
decedatul a susţinut încă învăţături false sau o conduită lipsită
de pietate, nu ar fi potrivit să se rostească o cuvântare funerară
pentru el (2 Ioan 9-11).
Nu uitaţi că
toate greutăţile şi încercările generate în această privinţă sunt o
consecinţă a conduitei greşite a persoanei
excluse.
Cooperare
între congregaţii
Când un caz
care este examinat pretinde cooperarea a două sau mai multe
congregaţii, nu ezitaţi să acordaţi ajutorul
necesar.
Dacă cineva
s-a mutat dintr-o congregaţie în alta, nu faceţi o controversă
dintr-o chestiune de jurisdicţie.
Dispuneţi de
fapte? Puteţi trata cazul cu cea mai mare eficienţă?
Poate fi
potrivit apoi să îl duceţi la realizare fără
întârziere.
Dacă delictul
implică persoane care participă la diferite congregaţii, căutaţi
ajutor la bătrânii din cealaltă sau din celelalte congregaţii şi
beneficiaţi de observaţiile lor.
Comitetele
judiciare pot intervieva separat şi/sau împreună pe cei în cauză
pentru a constata faptele şi pentru a lămuri contradicţiile (Prov.
18:13, 17).
Dacă se ţine
o întrunire comună, după aceea comitetul judiciar al fiecărei
congregaţii se va retrage şi va trata cazul sau cazurile persoanei
sau persoanelor din propria sa congregaţie.
Buna
comunicare şi cooperare va reduce contradicţiile în judecăţile
făcute.
Nu lăsaţi să
rămână netratată vreo chestiune.
Caracter
confidenţial
Nu discutaţi
cu membrii familiei voastre probleme confidenţiale sau judiciare,
nici chiar cu soţiile voastre sau cu alte persoane care nu sunt
implicate (w71 1/4 pag. 222-4, engl.).
Gândiţi-vă
înainte de a vorbi.
Fiţi extrem
de atenţi ca nu cumva să dezvăluiţi în mod necugetat informaţii
confidenţiale atunci când vorbiţi la telefon, în timp ce sunt alţii
care ascultă sau când persoane din apropiere ar putea să audă
conversaţia.
Uneori,
cazuri judiciare complicate ar putea face necesară consultarea unui
bătrân matur cu experienţă dintr-o altă congregaţie sau a
supraveghetorului de circumscripţie.
În general,
vor trebui discutate detalii pertinente, dar nu trebuie să se
menţioneze nume.
Însă, când
bătrânul consultat este supraveghetorul de circumscripţie sau când
împrejurările cer să luaţi legătura cu Biroul filialei, atunci
poate fi necesară menţionarea numelor (w88 1/8 pag. 27-30; km 9/77
pag. 6, engl.).
Fiţi atenţi
să păstraţi caracterul confidenţial (Prov. 11:13;
15:22).
Fiţi
„imitatori ai lui Dumnezeu”
Iehova este
un Dumnezeu al justiţiei; el este îndurător, bun, iubitor şi
răbdător (Ex. 34:6, 7; Ps. 37:28).
Atunci când
aveţi de tratat cu fraţii voştri, imitaţi-l pe Iehova în
manifestarea acestor calităţi, iar voi îi veţi aduce onoare şi veţi
fi o binecuvântare pentru fraţii voştri (Ef. 5:1).
PARTEA 5
(b)
Participare
la un comitet
judiciar
„Când aveţi o
audiere între fraţii voştri, trebuie să judecaţi cu dreptate"
(Deut. 1:16). Faptul de a judeca probleme care afectează viaţa
oamenilor şi relaţiile lor cu alţii constituie o mare răspundere.
Bătrânii trebuie să dispună de o imagine cât mai completă posibil
atunci când judecă o chestiune, astfel încât deciziile lor să nu se
bazeze pe o cunoaştere parţială sau pe sentimente personale. Ei au,
de asemenea, nevoie de înţelepciune cerească ca să aplice corect
Cuvântul lui Dumnezeu şi să stabilească până la ce limită trebuie
să arate îndurare (Prov. 28:13; Iac. 2:13). Ei trebuie să trateze
întotdeauna în mod imparţial pe fiecare şi să aibă dorinţa ca
persoana bolnavă spiritualiceşte să se restabilească, întrucât
nereuşita în privinţa aceasta înseamnă nedreptate şi violare a
legii iubirii. - 1 Tim. 5:21; Iac. 2:1-9; 5:14, 15; w79 1/4
pag. 3-8.
Bătrânii sunt
învăţători şi judecători
Ca 'Judecător
al întregului pământ', Iehova se îngrijeşte de corecţie şi
disciplinare părintească ori de câte ori este nevoie (Gen. 18:25;
Evr. 12:5, 6).
El a ridicat
bătrâni pentru a sluji ca sfătuitori şi judecători (Is.
1:26).
Judecând cu
dreptate, îi puteţi întoarce pe alţii de la o cale păcătoasă (Prov.
14:12; Ier. 10:23, 24).
Cuvântul lui
Dumnezeu constituie baza pentru corecţia necesară (2 Tim.
3:14-17).
Răspunderea
bătrânilor implică mai mult decât tratarea chestiunilor
judiciare.
Voi trebuie
să daţi şi învăţătură, clarificând ceea ce pretinde
Dumnezeu.
Îndemnaţi la
îndeplinirea unui serviciu din tot sufletul pentru Dumnezeu şi la
ascultare fidelă faţă de principiile sale drepte.
Aplicarea
sfaturilor lui Isus cu privire la tratarea anumitor
greşeli
Anumite
acuzaţii implică neînţelegeri minore care ar trebui tratate în mod
individual (Mat. 5:23, 24; 6:12, 14; Ef.
4:25-27).
În Matei
18:15-17 Isus a sfătuit cu privire la tratarea greşelilor grave
care pot fi soluţionate în mod individual (w82 1/10 pag. 15-8; om
pag. 141-4).
Sfatul lui
Isus priveşte păcatele grave comise împotriva cuiva personal, cum
ar fi frauda sau calomnia, păcate suficient de grave pentru ca să
ducă la excluderea unei persoane din congregaţie.
Persoana care
crede că a fost nedreptăţită este aceea care face primul demers
pentru soluţionarea problemei; bătrânii o pot îndemna să facă
lucrul acesta (Mat. 18:15).
Al doilea
demers implică faptul de a lua încă o persoană sau două cu sine
pentru a vorbi cu cel în cauză (Mat. 18:16).
Aceste
persoane ar fi de preferat să fie martori ai delictului invocat sau
să fie fraţi care se bucură de respect, de obicei bătrâni, care pot
examina dovezile şi pot da sfaturi în vederea soluţionării
problemei.
Ei devin, de
asemenea, martori ai dovezilor prezentate în timpul
discuţiei.
Persoana care
crede că a fost nedreptăţită face al treilea demers, aducând
chestiunea în faţa congregaţiei ca ultimă instanţă (Mat.
18:17).
Dacă bătrânii
congregaţiei nu îl pot trezi pe răufăcător la realitate, acesta
trebuie tratat „ca un om dintre naţiuni şi ca un
perceptor".
Răufăcătorul
nepenitent va trebui exclus (excomunicat) din
congregaţie.
Comitetul
judiciar
Alte cazuri
delictuoase grave pretind o atenţie specială din partea bătrânilor,
pentru a stabili ce anume este necesar pentru a-l ajuta pe
păcătosul care se căieşte şi pentru a
menţine sănătatea spirituală a tuturor membrilor
congregaţiei.
Aici se
includ păcate ca adulterul, fornicaţia, apostazia şi beţia (vezi
Partea 5 (a), pag. 92-6).
Înainte de a
forma un comitet, bătrânii stabilesc dacă acuzaţia este
întemeiată.
Ea trebuie să
fie un delict destul de grav din punct de vedere scriptural pentru
ca să poată avea ca rezultat excluderea.
Trebuie să
existe fie doi martori, fie o confesare a delictului.
Dacă nu
există suficiente dovezi pentru a forma un comitet, dar s-au ivit
probleme grave, pot fi numiţi doi bătrâni care să investigheze
chestiunea.
Dacă este
necesar un comitet judiciar, bătrânii care sunt prezenţi la Sala
Regatului trebuie să decidă care bătrâni vor sluji în comitet şi
care va fi preşedinte.
Bătrânii vor
lua în considerare care dintre bătrâni sunt cel mai bine calificaţi
pentru a trata tipul de caz deosebit care a apărut
(km 9/77
pag. 5-6,
engl.).
De obicei,
cel mai bine este ca bătrânii mai noi să slujească mai întâi
împreună cu cei mai experimentaţi.
într-un caz
complex, comitetul judiciar nu este necesar să fie limitat la trei
membri; poate fi justificat să slujească în el patru sau chiar
cinci bătrâni cu experienţă.
În funcţie de
cazurile care apar, într-o congregaţie pot să acţioneze simultan
mai multe comitete, nu numai unul singur.
Bătrânii
solicitaţi să poarte această responsabilitate trebuie să exercite
înţelepciune cerească, să aibă o bună judecată şi să fie
imparţiali (Deut. 1:13, 16-18).
Este necesară
o cunoaştere temeinică a legilor şi principiilor drepte ale lui
Iehova (Ps. 19:7-11).
Ei trebuie să
cântărească atent lucrurile, înţelegând că anumiţi factori fac ca
situaţiile să difere una de alta. În loc să
caute reguli rigide pentru îndrumare, bătrânii trebuie să gândească
pe bază de principii; judecaţi fiecare caz pe baza propriilor sale
aspecte.
Înainte de a
trata un caz judiciar, bătrânii vor trebui să reexamineze cu grijă
Părţile 5(a), 5(b) şi 5(c).
Poate fi, de
asemenea, necesar să cerceteze publicaţiile Watch Tower şi
corespondenţa recent venită de la Biroul filialei pentru a găsi
informaţii care pot fi aplicabile sau utile.
Bătrânii pot
avea încredere că, pe baza cunoştinţei exacte, a experienţei şi
discernământului, precum şi cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu, ei
pot judeca în mod drept, cu înţelepciune şi îndurare.
Tratarea
cazurilor judiciare
Nu trimiteţi
unei persoane nici un fel de corespondenţă care o acuză direct de
un anumit delict.
Cel mai bine
este ca doi bătrâni să discute cu persoana şi să o invite la o
întâlnire cu comitetul judiciar.
Trebuie
stabilite aranjamente potrivite cu privire la timpul şi locul
audierii.
Menţionaţi ce
mod de acţiune se presupune că ar fi adoptat
persoana.
Dacă este
necesar să trimiteţi o invitaţie scrisă, trebuie să menţionaţi pur
şi simplu ce mod de acţiune se presupune că ar fi
adoptat persoana, timpul şi locul audierii şi cum ar putea să-l
contacteze pe preşedinte, dacă aranjamentul stabilit nu este
convenabil pentru ea.
Dacă acuzatul
doreşte să aducă martori care pot vorbi în apărarea sa cu privire
la chestiune, este liber să o facă.
Nu sunt
permişi însă observatori.
Nu sunt
permise mijloace de înregistrare pe bandă magnetică.
Dacă acuzatul
nu se prezintă în mod repetat la audiere, comitetul va proceda la
audiere, dar nu va lua nici o decizie înainte de a fi examinată
orice depoziţie din partea martorilor.
Comitetul nu
va trece la acţiune împotriva unei persoane dacă dovezile nu
demonstrează cu claritate că lucrul acesta este
necesar.
Neprezentarea
în faţa comitetului nu este în sine o dovadă de
vinovăţie.
Ce fel de
dovezi sunt acceptabile?
Trebuie să
existe doi sau trei martori oculari şi nu doar persoane care să
repete ce au auzit: nu se va întreprinde nici o acţiune dacă nu
există decât un singur martor (Deut. 19:15; Ioan
8:17).
Confesarea
(recunoaşterea delictului), fie oral, fie în scris, poate fi
acceptată drept o probă concludentă, fără coroborarea cu alte probe
(Ios. 7:19).
Dovezile
puternice de circumstanţă, cum sunt graviditatea sau dovada (depusă
de cel puţin doi martori) că acuzatul a rămas toată noaptea în
aceeaşi casă cu o persoană de sex opus (sau în aceeaşi casă cu un
homosexual recunoscut), în împrejurări lipsite de decenţă, sunt
acceptabile.
Mărturia
tinerilor poate fi luată în considerare; bătrânilor le revine
răspunderea de a stabili dacă mărturia are pecetea
adevărului.
Mărturia
necredincioşilor poate fi şi ea luată în considerare, dar trebuie
cântărită cu grijă.
Dacă există
doi sau trei martori ai aceluiaşi tip de delict, dar fiecare este
martor al unui incident separat, mărturia lor poate fi luată în
considerare.
Asemenea
dovezi pot fi utilizate pentru a se stabili vinovăţia, dar este
preferabil să existe doi martori ai unuia şi aceluiaşi caz
delictuos.
A judeca în mod
drept, cu înţelepciune şi îndurare
Bătrânii
trebuie să exercite înţelepciune atunci când chestionează şi să
manifeste calităţi divine în judecata lor.
Când sfătuiţi
sau luaţi hotărâri, evitaţi să vă exprimaţi propriile păreri; fiţi
siguri că judecaţi în mod drept (Deut. l: 16, 17).
Voi trebuie
să puneţi întrebări pertinente, chibzuite, pentru a deosebi
chestiunile importante şi pentru a stabili cum şi de ce a apărut o
problemă.
Întrebările
de
investigare nu trebuie să intre în detalii inutile, în special cu
privire la conduita sexuală greşită, numai dacă lucrul acesta
este absolut necesar, ca
atunci când trebuie stabilit dacă s-a comis por-nei'a.
Bătrânii
trebuie să-1 trateze pe acuzat în mod amabil şi respectuos şi
niciodată cu asprime (w90 15/4 pag. 19).
Căutaţi
înţelepciunea divină, pentru a vă ajuta să stabiliţi legătura
dintre legile lui Dumnezeu şi chestiunile ridicate sau acuzaţiile
care se examinează (Iac. 1:5; 3:17, 18).
Trebuie să
manifestaţi îndurare în problemele de judecată, nu numai prin
manifestarea de compasiune în judecata făcută, ci şi prin
exprimarea unei consideraţii pline de amabilitate şi milă în
eforturile voastre atât de a-i aduce pe răufăcători la căinţă, cât
şi de a-i vindeca şi restabili pe cei care se căiesc (Rom. 2:4;
Iac. 5:14-16; Iuda 22, 23).
În cazurile
în care se stabileşte că s-a săvârşit într-adevăr un păcat grav,
comitetul judiciar trebuie să examineze factori ca
aceştia:
Există dovezi
că persoana a dorit cu lăcomie lucruri greşite sau că şi-a atras cu
bună ştiinţă necazul? Sau a cedat ea pentru moment slăbiciunii
(Iac. 4:1)?
A fost ea
conştientă de gravitatea păcatului său (Gal. 6:1)?
A fost
avertizată că modul ei de acţiune ducea la primejdie (1 Tes.
5:14)?
Care au fost
circumstanţele care au dus la delict?
Există
factori atenuanţi care ar trebui luaţi în considerare, cum ar fi
tulburările afective sau mintale, sau a fost persoana victima
vreunui tip de abuz în trecut?
A fost un
singur delict, sau au fost comise mai multe?
Confesarea
persoanei a fost voluntară, sau a trebuit să fie acuzată de alţii
înainte de a se confesa?
Reţinerea sa
de a vorbi a fost mai degrabă rezultatul unei profunde ruşini decât
al lipsei de căinţă?
BluePink 
