|
Dacă majoritatea greşeşte
Ce trebuie să facă cineva dacă
constată că sistemul religios căruia îi aparţine o ia într-o
direcţie greşită?
● Să
susţină sistemul pentru că oficial este al lui Dumnezeu?
● Să
lupte pentru reformarea lui, din interior sau din exterior?
● Să-l
părăsească ca babilonic şi nevindecabil pentru a întemeia un
altul?
Sensibilitate faţă de
adevăr
Creştinii ar trebui
să fie de acord unii cu alţii şi cu ceea ce este adevărat. Din
nefericire, acesta este un deziderat care nu a fost atins
niciodată. Nu a fost o realitate în secolul întâi şi nu este nici
acum după secole de reformă. Pavel i-a sfătuit pe corinteni: "Vă
îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să
aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să nu aveţi dezbinări între voi,
ci să fiţi deplin uniţi într-un gând şi o simţire".
Aceste cuvinte indică că între creştinii
secolului I existau dezbinări persistente. Întrebarea care se
ridică pentru noi astăzi este: Ce preţ suntem dispuşi să plătim
pentru ca toţi să vorbim şi să gândim în unitate?
Cei mai mulţi dintre noi am devenit Martori ai
lui Iehova din cauză că am căutat adevărul şi am recunoscut unele
sclipiri ale acestuia în învăţăturile fundamentale ale Watchtower.
Am înţeles că creştinătatea învaţă lucruri iraţionale despre
Dumnezeu şi astfel am părăsit doctrinele şi bisericile ei.
Societatea Watchtower ne-a învăţat că este corect să luăm poziţie
fermă pentru adevăr şi să suferim orice opoziţie şi ridiculizare de
dragul acestuia. Astfel am dezvoltat un ataşament profund pentru
cunoştinţa exactă şi susţinerea fără compromisuri a Cuvântului lui
Dumnezeu. Am câştigat chiar o sensibilitate faţă de adevăr,
care ne face să reacţionăm când acesta lipseşte. Unii dintre noi au
ajuns într-un stadiu în care încep să-şi judece cu măsura
adevărului chiar proprii "părinţi" spirituali.
Astfel, există
tot mai mulţi fraţi, chiar unşi, care observă că nu mai pot fi de
acord cu societatea Watchtower în toate lucrurile pe care le
învaţă. Ce trebuie să facă aceştia când văd că 'mama'-organizaţie
renunţă la intransigenţa adevărului din raţiuni de "religie mare"?
Trebuie ca Martorii lui Iehova să ia atitudine pentru adevăr aşa
cum au fost învăţaţi să facă? Sau trebuie să-şi ignore conştiinţa
şi să aştepte ca Iehova să îndrepte lucrurile la timpul lui? Ce
aşteaptă Iehova să facem pentru justificarea numele său - să
intervenim pentru dreptate sau să greşim împreună cu grupul? Avem
autorizarea să judecăm organizaţia prin mijlocirea căreia am ajuns
să-l cunoaştem pe Dumnezeu şi am crescut până la acest
stadiu? Acestea sunt întrebări cu care mulţi dintre Martorii
lui Iehova se confruntă chiar acum.
Factori care complică lucrurile
Lucrurile nu
sunt simple din cauză că Societatea ne învaţă că în prezent suntem
în "arca lui Noe" - paradisul spiritual -, şi că Iehova ne conduce
în siguranţă spre noul sistem prin intermediul unui "sclav" numit
de el. Aceasta creează un climat în organizaţie în care oricine nu
este de acord cu starea prezentă a lucrurilor este privit cu
suspiciune şi marginalizat ca fiind un murmurător sau, în cel mai
bun caz, unul "slab spiritual". Astfel, organizaţia pare pregătită
structural să elimine orice semn de îndoială că Watchtower ar putea
greşi direcţia doctrinară. Argumentul este că organizaţia este
teocratică, adică condusă de Iehova. Unde altundeva ne-am
putea duce pentru ceva mai bun? Aici există cea mai perfectă
unitate religioasă, chiar dacă ea ar putea fi produsul unei forme
subtile de dictatură în combinaţie cu mijloacele moderne de
comunicaţie, şi nu rezultatul spiritului lui Iehova. Organizaţia ne
oferă siguranţă şi ocrotire spirituală. A părăsi organizaţia pentru
a sluji lui Dumnezeu în solitudine sau cu un grup mai mic apare ca
sectarism şi apostazie.
Problema pare
să nu aibă soluţie omenească, cel puţin nu una uşor aplicabilă.
Suntem expuşi unui conflict de loialitate în ce priveşte ascultarea
şi închinarea, şi acesta nu poate fi rezolvat fără pierderi. Nu
putem rupe încătuşarea organizaţională care a fost pusă asupra
minţilor noastre. Nu putem face un "bine" fără a cauza şi un "rău"
în ce priveşte loialitatea atât faţă de noi cât şi faţă de grup.
Avem precedentul marilor reformatori ai creştinătăţii care au adus
dezbinare şi ură în "familia" creştină şi au sfârşit în mare parte
impunând sisteme religioase la fel de abuzive şi corupte ca acelea
pe care le-au contestat. Unii dintre Martorii lui Iehova au
încercat pe cont propriu să-şi ridice glasul şi să reclame
corectarea lucruri, dar au ajuns să fie izolaţi şi dezasociaţi.
Impactul psihologic i-a făcut pe unii să-şi piardă zelul sau chiar
credinţa, iar alţii au repetat experienţa Watchtower de a se înălţa
ei înşişi în poziţia sclavului autoritar, stabilind alte crezuri
"vitale" pentru salvare.
Ce opţiuni există?
Ce înseamnă a
face voinţa lui Dumnezeu în acest caz? Ce aşteaptă Iehova de la noi
în virtutea închinării aprobate pe care trebuie să i-o
aducem? Repetăm: să susţinem sistemul pentru că oficial este al lui
Dumnezeu, să luptăm pentru reformarea lui, din interior sau din
exterior, sau să-l părăsim ca babilonic şi nevindecabil pentru a
întemeia un altul "adevărat"?
Opţiunile nu
sunt multe, dar răspunsul este dificil pentru că există încă şi
alţi factori care trebuie luaţi în considerare. De exemplu:
-
Corpul lui Cristos nu
trebuie să fie dezbinat. În consecinţă, biblic, cei puţini nu-i pot
exclude pe cei mulţi, nu-i putem exclude pe conducătorii noştri şi
nu ne putem disocia pentru a întemeia un alt corp "adevărat". În
toate aceste acţiuni riscăm să ne îndepărtăm de "capul" care este
Cristos.
-
Teocraţia nu permite reforme
democratice şi nici uzurparea conducerii. Orice reformă impusă "de
jos" este nebiblică. În organizaţia Watchtower nu putem nici măcar
"recomanda" soluţii, putem doar întreba pentru a ne satisface
neştiinţa.
-
Reformele din interior sunt
organizaţional imposibile. Vrând să schimbe direcţia doctrinară,
reformatorii ar trebui să-şi propage propriile vederi şi 'să-i
atragă pe discipoli de partea lor'. Aceştia, în loc să îi urmeze,
au datoria biblică să-i izoleze şi evite. Deci un reformator poate
doar să tacă în interior sau să vorbească neascultat în
exterior.
Să mai adăugăm
că nu toţi reformatorii sunt nişte susţinători sinceri ai
reformei. Pentru cei mai mulţi reforma este un imperativ atâta timp
cât serveşte scopului. Odată scopul atins, orice revendicare
ulterioară este înfierată ca apostazie. De exemplu, Martorii lui
Iehova sunt produsul reformei doctrinare începute în creştinătate
de C. T. Russell. Dar astăzi Martorii nu ar agrea un al doilea
Russell care să propună schimbări radicale în doctrina lor.
"Legalitatea" reformării
În ogorul
creştin reformatorii sunt în situaţia lui Satan. Ei sunt conştienţi
de lipsa de bază biblică pentru acţiunile lor. Astfel ei trebuie să
semene noaptea pe ogorul altuia. Cei mai mulţi au găsit însă
justificări pentru aceste acţiuni. Luther a acuzat ierarhia
catolică de corupţie şi abatere de la doctrina biblică. Astfel
protestantismul a înlocuit ierarhia cu autoritatea Bibliei. Deşi
aceasta s-a dovedit la fel de arbitrară şi uneori abuzivă,
depinzând de interpretare. Există "culte" biblice aservite unor
lideri care controlează în totalitate mintea şi viaţa
membrilor.
Unele
justificări îl "implică" pe Dumnezeu. Spiritul lui poate
trimite profeţi ai trezirii spirituale aşa ca la Pentecostă când a
fost întemeiată biserica primară. Autoritatea acestora nu poate fi
contestată raţional. Pentru cei care merg pe o linie mai puţin
carismatică, acţiunea de "restabilire" a închinării şi doctrinei,
este justificată cu ajutorul profeţiilor pe care Dumnezeu le
împlineşte "astăzi", arătând că este timpul trezirii, aşa ca şi în
secolul întâi. Aceştia îl "citează" pe Pavel care a scris:
"Ştiţi în ce timp
ne aflăm; este ceasul să vă treziţi din somn, căci acum mântuirea
este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este
foarte înaintată, se apropie ziua"(Rom. 13:11, 12).
Russell
şi-a justificat reforma cu ajutorul cronologiei şi profeţiilor
împlinite, susţinând că Cristos şi-a început prezenţa în 1874
şi că astfel au sosit zorile Mileniului şi timpul trezirii
spirituale. În 1914 - a spus el - vor expira "vremurile neamurilor"
acordate pentru lumea prezentă. În mod logic, rezulta că între 1874
şi 1914 era timpul stabilit de Dumnezeu pentru restabilirea şi
răspândirea adevărului biblic. Apoi după 1914-1918 s-a considerat
că era timpul despărţirii grâului de neghină în cadrul unei
organizaţii separate. Astfel Studenţii Bibliei au părăsit sistemul
(bisericile creştinătăţii) ca "babilonic şi nevindecabil".
A mai existat
un motiv care l-a determinat pe Russell să acţioneze. Sistemul pe
care voia să-l reformeze era oficial al lui Dumnezeu. El
credea că membrii creştinătăţii suferă de lipsă de hrană spirituală
şi sunt apatici şi lumeşti din cauza străjerilor nevigilenţi. Părea
loial din partea lui să facă ceva pentru a îndrepta
lucrurile.
Dilema reformării la Martorii lui
Iehova
În zilele noastre
lucrurile stau altfel. Un reformator Martor se confruntă cu
o dilemă fără ieşire:
1. Dacă sistemul
organizaţiei Watchtower este "oficial al lui Dumnezeu"
(creştinătatea fiind respinsă), atunci el se găseşte deja în faza
reformată în care grâul a fost separat de neghină. Nu se mai
justifică nici o reformă.
2. Dacă sistemul
organizaţiei Watchtower nu este al lui Dumnezeu (creştinătatea nu
este respinsă), atunci nu se justifică o reformă în mod special
a acestuia.
În ambele cazuri reforma nu se
justifică.
Totuşi unii Martori
au insistat şi insistă că este nevoie de reformă. Există grupuri
formate care reanalizează pe cont propriu profeţiile şi îşi trimit
concluziile la Comitetul de scriere al Corpului de Guvernare sau la
cunoscuţi suspuşi din Brooklyn. Victimele abuzurilor sexuale şi un
număr de susţinători încearcă să-şi unească glasul în mod oficial
pentru a obţine modificarea procedurilor Organizaţiei referitor la
denunţarea infractorilor pentru protecţia viitoare a victimelor.
Membri şi foşti membri ai comitetelor de asistenţă de pe lângă
spitale încearcă să forţeze o reformă în problema sângelui. Mulţi
alţii din interior sau din afară se plâng de legalismul exagerat şi
controlul minţii care s-ar practica în organizaţie.
În cele ce
urmează vom trece în revistă două moduri în care se încearcă în
general "reformarea": acţiunea din exterior şi acţiunea
din interior. În contrast cu acestea vom analiza "acţiunea"
lui Isus.
Acţiunea din exterior
Acţiunea sau
intervenţia din exterior presupune părăsirea sistemului ca
"babilonic şi nevindecabil". Martorii lui Iehova, ca organizaţie,
se află în acest tip de opoziţie faţă de creştinătate şi toate
celelalte religii. Cei din interiorul sistemului abandonat, care de
obicei sunt mai mulţi, trebuie să iasă şi ei urgent din "Babilon"
dacă vor să fie salvaţi. Există o duşmănie de neîmpăcat faţă de
sistem, dar nu şi faţă de membrii individuali ai acestuia care sunt
consideraţi captivi spiritual. Sistemul "babilonic" trebuie
demascat cu intransigenţă. Aceeaşi opoziţie din exterior o
manifestă unii dintre cei dezasociaţi pe motive de doctrină
("apostaţii") faţă de sistemul WTS pe care îl consideră "babilonic
şi nevindecabil" sau în cel mai bun caz o parte a creştinătăţii. Ei
cred că loialitatea le cere să-şi declare deschis poziţia şi să
acţioneze apoi din afară. Nefiind organizaţi, WTS nu distinge în
cazul lor între sistem şi persoane individuale şi îi tratează pe
toţi cu o "ură desăvârşită". Desigur, mulţi dintre aceştia, în
replică, se constituie în duşmani înveteraţi care nutresc mult timp
resentimente puternice. Intervenţia din exterior (în fapt,
opoziţia) se aseamănă unui război spiritual. Există şi foşti
Martori care nu urmăresc să demoleze "sistemul". Aceştia consideră
că este de datoria lor morală să informeze şi îi respectă pe
Martorii lui Iehova ca pe o parte a creştinătăţii care este
"oficial a lui Dumnezeu". Ei nu urmăresc în mod special, nici
reformarea, nici condamnarea organizaţiei Watchtower.
Acţiunea din interior
Acţiunea din
interior presupune că sistemul este "al lui Dumnezeu" şi ar trebui
astfel reformat cu orice preţ. Dar, într-un sistem statuat ca
"teocratic", cum este acela al Watchtower, este aproape imposibil
să existe o intervenţie reală. Orice schimbare necesară vine "de
sus". Glasurile care se ridică independent sunt, fie reduse la
tăcere, fie îndepărtare. Şi totuşi un gen oarecare de "opoziţie" a
existat şi există! Nu comentariile celor care pun la îndoială
deciziile bătrânilor sau regulile restrictive, ci discuţiile
elevate referitoare la învăţăturile sclavului purtate în cercuri de
prieteni care includ adesea pionieri, misionari şi betelişti.
"Animatorii" acestor discuţii sunt persoane care au deţinut poziţii
înalte în organizaţie şi care acum sunt înlocuiţi de generaţia
loialistă mai tânără. Aceştia insistă că membrii clasei sclavului
se găsesc şi în afara WTS. Acest tip de opoziţie aminteşte de Aaron
şi Miriam, care au zis: "Oare numai prin Moise vorbeşte Iehova? Nu
vorbeşte oare şi prin noi?" Deşi unii dintre ei par să aibă o
viziune profetică "proaspătă" şi să respingă compromisurile recente
ale Organizaţiei, aceşti "protestatari" din interior invidiază de
fapt autoritatea pe care WTS o are asupra masei de Martori
ai lui Iehova. Critica lor nu vizează organizaţia (recunoscută de
ei ca "adunarea lui Iehova" - comp. Num.16:3), ci conducerea ei
monopolistă. Visând să o uzurpeze într-o zi, ei se străduiesc să-şi
sporească influenţa şi să nu piardă relaţiile, calitatea de membru,
Sălile Regatului, etc., aşa cum au pierdut până acum "apostaţii"
care fac opoziţie din exterior. În general caută să nu se
deconspire pentru a evita confruntarea directă cu bătrânii şi
excomunicarea. Internetul se dovedeşte un mediu propice pentru
subminarea din anonimat a poziţiei şi imaginii aureolate a WTS.
"Acţiunea" lui Isus
Acţiunea sau
intervenţia lui Isus, dacă se poate numi aşa, diferă total de
modurile discutate mai sus. Isus nu a făcut opoziţie. El nu
a condamnat sistemul şi nu a întemeiat o organizaţie religioasă
separată, în care să se închine "aprobat" şi să respecte
"adevăratele" doctrine şi norme de conduită împreună cu discipolii
săi. El însuşi a zis: "Să nu credeţi că am venit să distrug Legea
sau Profeţii. Am venit nu să distrug, ci să împlinesc". "Scribii şi
fariseii s-au aşezat pe scaunul lui Moise. Prin urmare, toate
lucrurile pe care vi le spun ei, faceţi-le şi respectaţi-le" (Mat.
5:17; 23:2). El nu a considerat că loialitatea sau sfinţenia îi
cereau să iasă în afara sistemului "corupt". De asemenea, el
nu a uzurpat poziţia conducătorilor oficiali. Mai degrabă a
încercat să asaneze sistemul din punct de vedere moral şi religios,
scoţând la lumină adevăratele valori şi principii ale legii mozaice
afectate mult timp de tradiţiile omeneşti. Asemenea profeţilor din
antichitate, Isus a demascat corupţia şi abuzurile conducătorilor
politici şi religioşi şi a exprimat adevărul fără ocolişuri.
Aceasta i-a atras excomunicarea ca "apostat" şi chiar moartea.
Poate fi Isus
un exemplu pentru acei Martori ai lui Iehova care se confruntă
astăzi cu întrebările puse la începutul articolului? Bineînţeles!
Isus s-a confruntat în cel mai înalt grad cu un sistem opresiv şi
corupt care îi punea la încercare loialitatea faţă de Dumnezeu. Şi
el putea alege să-l susţină ca atare în tăcere, să lupte pentru
reformarea lui sau să-l părăsească. Cum ar putea fi aplicat
exemplul lui?
Ce ar fi indicat să facem noi?
Depinde de percepţia
noastră asupra sistemului. Avem argumente că organizaţia noastră
este sistemul oficial al lui Dumnezeu (începând din 1919)?
S-a întors Stăpânul şi este împreună cu sclavul pe care l-a găsit
fidel şi l-a numit peste toate bunurile? În acest caz este corect
să respectăm decizia "Stăpânului" şi conducerea "sclavului" şi
"să-l aşteptăm pe Iehova" în lucrurile în care nu suntem în clar.
De asemenea este potrivit să rămânem o parte a sistemului şi să-l
susţinem atât cât depinde de noi. Va fi loial să contribuim la
demascarea abuzurilor unor persoane individuale şi astfel la
asanarea moralităţii, dar nu mai mult.
Avem îndoieli
că Martorii lui Iehova au devenit sistemul oficial al lui Dumnezeu
în 1919 şi că creştinătatea a fost respinsă ca 'babilonică şi
nevindecabilă'? Atunci nu trebuie să ne facem probleme cu "reforma"
la Martorii lui Iehova. Ei sunt una dintre religiile creştinătăţii.
Pot avea anumite doctrine greşite şi practici abuzive, dar nu sunt
nici pe departe singurul grup eronat doctrinar sau moral. Astfel,
fie că facem ceva pentru a îndrepta lucrurile, fie că nu, fie că
rămânem în organizaţia Watchtower, fie că plecăm, nu este o
problemă de loialitate faţă de Dumnezeu. Indiferent ce alegem să
facem, noi aparţinem sistemului creştin compus din grâu şi
neghină. Putem face multe lucruri pentru a contribui la asanarea
lui. Aşa ca profeţii din antichitate şi ca Isus în secolul întâi,
vom apăra valorile morale şi religioase autentice şi vom demasca
cazurile de abuz şi corupţie ale persoanelor şi grupurilor, dar
atât. Nu vom condamna sistemul în ansamblu. Nu ne vom izola ca
religia "adevărată". Nu vom concluziona că Dumnezeu ne-a ales sau
ne va alege pe noi ca şi "grâu" pe baza doctrinei mai apropiate de
Biblie, a conduitei mai sfinte, a "dovezilor" carismatice sau
"împlinirii" profeţiilor biblice. Isus a ajuns "în afara"
sistemului prin măsurile abuzive ale conducătorilor acestuia
(excomunicare şi ucidere), nu prin acţiunea proprie de retragere.
De asemenea, el i-a avertizat pe continuatorii lui că vor fi
excomunicaţi din sinagogi şi persecutaţi "politic".
Problema timpului
Ca sistem
oficial al lui Dumnezeu creştinătatea a fost mereu un amestec de
grâu şi neghină. Dacă Martorii lui Iehova au devenit sistemul
oficial atunci ei trebuie să fie grâul strâns deja în grânar
în contrast cu neghina. Aceasta ne plasează în timpul avansat al
prezenţei lui Cristos. Iată ce a comentat un scriitor Martor
referitor la impactul prezenţei:
Referitor la
PAROUSIA, noi nu ştim când va începe acest eveniment, sau dacă a
început deja. Astfel, nu o putem folosi ca o criteriu cert în
funcţie de care să acţionăm. Trebuie să procedăm în conformitate cu
ceea ce spune Biblia şi să o lăsăm să fie ghidul nostru.
Presupunerea că Dumnezeu a stabilit o organizaţie astăzi din cauză
că am putea fi în perioada PAROUSIEI, ignoră faptul că
organizaţiile alese de Dumnezeu în trecut au căzut toate în
perioade de apostazie. În consecinţă întrebarea nu este dacă
Dumnezeu are sau nu o organizaţie astăzi, ci dacă organizaţia
despre care noi credem că este a lui a căzut în eroare doctrinară.
Dacă credem cu adevărat că Watchtower Society reprezintă voia lui
Iehova pe pământ, atunci ar trebui să fim cei mai îngrijoraţi
dintre toţi oamenii dacă găsim că sunt învăţate erori. Din
nefericire, modul de a gândi al multor Martori este că dacă aceasta
este organizaţia lui Dumnezeu, atunci trebuie să ignorăm erorile
pentru că este organizaţia lui Dumnezeu! Pentru mine, această
abordare este incredibilă, şi nu corespunde modelului biblic în
care găsim că Dumnezeu şi Isus Cristos i-au aprobat pe membrii
individuali ai organizaţiilor lor (iudaică şi creştină) care au
reacţionat, opunându-se învăţăturilor false şi politicilor nesfinte
ce dăunau poporului lui Dumnezeu şi nu reprezentau voinţa lui
(Compară cuvintele lui Isus adresate membrilor congregaţiei din
Efes, în Apocalips 2:1, 2.) Dacă “năvodul” este încă în apă, aşa
cum a fost în tot evul mediu, cine poate spune? Ca şi creştini
suntem chemaţi să-l imităm pe Cristos, iar Cristos a considerat
adevărul a fi lucrul suprem: “Pentru aceasta m-am născut şi pentru
aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr.
Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu” (Ioan 18:37).
- Greg Stafford. (Vezi întregul articol "Unde altundeva?"
[Clic]).
Se vede că
atât stabilirea timpului în care trăim cât şi a
sistemului oficial corespunzător timpului sunt supuse
percepţiei subiective. Cel puţin aşa par astăzi. Lucrurile s-ar
putea schimba în timpul Parousiei lui Cristos (comp. Mat.
24:26-28). A acţiona astăzi în funcţie de acestea poate fi nesigur
şi neoportun, dar a acţiona pentru adevăr nu poate fi niciodată
greşit. Adevărul poate fi înălţat indiferent de timp, de sistem şi
de poziţia noastră în interiorul sau în afara lui. Putem deduce din
exemplul lui Isus că fiecare creştin trebuie să rămână loial
organizaţiei lui? Nu acesta este sensul. Isus a aparţinut
sistemului, şi nu neapărat unei organizaţii inclusă în
acesta sau separată de el. Organizaţiile nu sunt un lucru faţă de
care trebuie exprimată loialitate. Loialitatea noastră
trebuie să fie faţă de adevăr. Dacă cineva alege să rămână într-o
organizaţie, considerând că poate face ceva pentru promovarea
adevărului în general, loialitatea şi dragostea lui nu vor fi faţă
de acea organizaţie, ci faţă de adevăr. (Vezi Idei
întemniţate, articol disponibil pe acest site [Clic]).
Lectură: Erasmus şi Luther - poziţii diferite
faţă de reformă
În a doua jumătate
a secolului al cincisprezecelea şi prima jumătate a secolului al
şaisprezecelea aceasta a fost şi dilema cu care s-au confruntat
mulţi gânditori catolici de renume. Cel mai cunoscut dintre ei este
Martin Luther care iniţiat Reforma şi a părăsit până la urmă
catolicismul. Desiderius Erasmus (născut pe 26 octombrie 1466) era
la rândul lui îngrozit de condiţiile din interiorul Bisericii
Catolice, dar el a ales să rămână un membru al ei şi să facă tot
ce-i stătea în putere pentru a corecta relele existente. A devenit
episcop în Olanda, ţara sa de baştină şi a călătorit mult, aducând
la lumină versiuni în latină ale Scripturilor greceşti, dat fiind
că era un erudit versat în latină, limba în care a scris cele mai
multe cărţi ale sale. După vastele sale călătorii, Erasmus s-a
retras din funcţia de episcop.
Luther spera că Erasmus i se va alătura în
protestele sale. Dar când acest lucru nu s-a întâmplat, primul
protestant a rostit nişte lucruri nepotrivite despre talentatul
erudit. Erasmus era asemenea unui cetăţean patriot dintr-o
democraţie occidentală a zilelor noastre: bine pus la curent cu
metehnele şi neajunsurile sistemului căruia îi aparţine, dar fără a
întrevedea altceva mai bun, mai ales în ideile celor care vor să-l
demoleze. De aceea el a declarat că va rămâne romano-catolic până
la sfârşitul vieţii sale, dar asta nu însemna că el aproba sau
aplauda tot ce făcea Biserica Romei. „Mă voi lupta cu această
Biserică până o voi face mai bună”, se spune că ar fi declarat el.
Liderii Reformei erau supăraţi şi la fel erau şi inchizitorii
spanioli. Când te afli de o parte a unei controverse acute, doar
partea opusă te urăşte. Însă când eşti un gânditor echilibrat,
ambele părţi te urăsc.
Erasmus era înainte de toate un umanist de o
erudiţie extraordinară. El a fost unul dintre acei gânditori rar
întâlniţi care pot să vadă binele din perspective reciproc
diferite. Acest lucru a făcut ca alegerea uneia dintre părţi să fie
dificilă pentru el. În plus, între selectarea scolastică a unor
texte şi disputele metafizice medievale asupra interpretării
doctrinelor, Erasmus a înţeles că nici una din ele nu avea legătură
cu adevăratul creştinism. El a înţeles spiritul şi mesajul lui
Cristos şi a simţit din adâncul inimii că acestea erau cu mult mai
importante decât dezbaterile şi disputele erudiţilor. El a avut
înţelepciunea necesară pentru a înţelege că modul de viaţă al cuiva
era mult mai important decât ce credea el. Scrierile sale au fost
asemenea unui clopot funebru pentru toate filozofiile scolastice
obscure care preocupau minţile multora din acea vreme, oameni
dealtfel buni şi inteligenţi ai epocii lor. În acelaşi timp, aceste
scrieri au stârnit interesul pentru studiul limbilor latină, greacă
şi ebraică în sistemul educaţional.
Luther s-a implicat în cele din urmă în războaie
care au făcut sute de mii de victime. Erasmus a găsit modalitatea
de a păcăli inchiziţia şi de a introduce valorile umaniste în
rândurile gânditorilor creştini, fapt ce a dus la o aplicare mult
mai liberală a adevărurilor biblice.
Cazul lui Erasmus arată o dată în plus că
diferenţele doctrinare nu pot umbri unitatea şi iubirea.
Lectură: 'Familia' spirituală
Apostolul
Pavel şi-a îndemnat fraţii: “Astfel, cât avem timp favorabil pentru
aceasta, să facem ce este bine faţă de toţi, dar îndeosebi faţă de
cei înrudiţi cu noi în credinţă" (Gal. 6:10).
Unde sunt cei
înrudiţi cu noi în credinţă, copiii lui Dumnezeu, faţă de care avem
primele obligaţii? Unde este această 'familie' spirituală?
Ilustraţia lui Isus despre grâu şi neghină ne ajută să găsim
răspunsul. Isus a explicat: “Semănătorul seminţei excelente este
Fiul omului; ogorul este lumea; cât despre sămânţa excelentă,
aceştia sunt fiii regatului; iar neghina, aceştia sunt fiii celui
rău, şi duşmanul care a semănat-o este Diavolul" (Mat. 13:37-39).
Copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu se găsesc deci în lumea umană,
crescând ca şi grâu autentic în mijlocul neghinei. Ei nu pot fi
însă identificaţi prin aplicarea unui standard creat de oameni şi
ar putea fi chiar greşit identificaţi ca “neghină” de cei care îşi
asumă cu înfumurare rolul de 'smulgători' de neghină (Mat.
13:24-30). Astfel, copiii lui
Dumnezeu ar putea fi asociaţi cu ceea ce este numit în mod obişnuit
"biserica vizibilă”, care constă din variatele grupuri
denominaţionale şi ne-denominaţionale care se declară creştine, sau
ar putea fi persoane fără asemenea afilieri şi
apartenenţe.
Situaţia în care
se găsesc copiii lui Dumnezeu nu diferă prea mult de cea existentă
în Israelul antic. Nu toţi erau poporul lui Dumnezeu în adevăratul
sens al cuvântului. Profetul Ilie, a crezut la un moment dat că el
era singurul închinător al lui Iehova în regatul de nord al celor
zece seminţii. Dar mai exista o rămăşiţă fidelă de 7000 care "nu
şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au
sărutat” (1 Reg. 19:9-18).
Dacă crezi
totuşi că a sosit timpul secerişului,
atunci ia seama să nu
strângi neghina în organizaţia ta.
Pentru că secerişul
biblic începe cu ea!
Trimite comentariul sau replica ta la acest
articol la team@martorii.com
|
