Două feluri de vorbire despre ură

după Norman Hovland

    Uneori inconsistenţele şi contradicţiile din literatura Watchtower par aproape incredibile. Standardele duble ale scriitorilor Watchtower par să nu aibă limite.

    Una dintre explicaţii pentru această stare de fapt este că unele dintre articolele Watchtower au de-a face cu felul în care Martorii lui Iehova doresc să fie percepuţi şi trataţi de societate în general, iar articolele de la polul opus au de-a face cu felul în care Martorii „loiali” ar trebui să-i privească pe duşmanii lor şi pe cei din afară. Să analizăm câteva exemple ale acestei tradiţii în inconsecvenţă.

    Numărul din 15 iunie 1995 al Turnului de veghe punea întrebarea: „Se va sfârşi vreodată ura?” Printre altele revista făcea această afirmaţie:

    „Tradiţia orală a iudeilor susţinea că este corect să ‘îţi urăşti duşmanul’. Însă Isus a spus că trebuie să ne iubim şi duşmanul, nu numai prietenul. Acest lucru este dificil, dar nu imposibil” (p. 5).

   Dacă examinăm literatura Watchtower găsim că această „tradiţie orală” iudaică este încă vie şi activă, cu diferenţa că la societatea Wachtower este o tradiţie... scrisă. Iudeii din timpul lui Isus aveau un obiect preferat de ură –  samaritenii. Martorii lui Iehova au obiecte similare de ură  – „creştinătatea” şi „apostaţii”.

   „Atât de puternic era sentimentul anti-samaritean încât unii iudei chiar îi blestemau pe samariteni public în sinagogi şi se rugau zilnic ca samaritenilor să nu li se acorde viaţă veşnică” (Turnul de veghe, 15 septembrie 1993, p. 4)

    Turnul de veghe menţionează acest fapt ca pe un exemplu de oribilă prejudecată şi discriminare la care erau supuşi samaritenii de către iudei. Desigur nici un Martor a lui Iehova n-ar dori să fie tratat cu o asemenea atitudine de către alţii. Dar arată ei exact acest fel de atitudine faţă de cei care îi părăsesc în mod conştient din motive doctrinare şi pe care ei îi etichetează drept „apostaţi?” Să vedem:

    „Obligaţia de a urî nelegiuirea se aplică de asemenea la orice activitate a apostaţilor. Atitudinea noastră faţă de apostaţi ar trebui să fie aceea a lui David care a declarat: ”Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc şi să nu-mi fie silă de cei ce se ridică împotriva ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită, îi privesc ca pe vrăşmaşi ai mei” (Ps. 139:21, 22)”  (Turnul de veghe, 15 iulie 1992, p. 12, par. 19).

    După cum putem vedea, ura evreilor se potriveşte perfect cu ura intensă a martorilor pentru „apostaţi”. Această ură este o „obligaţie” pentru un martor loial a lui Iehova. Un lucru mai degrabă ciudat este că această „obligaţie” include „orice activitate a apostaţilor”. Să însemne aceasta că atunci când apostaţii conduc o maşină, spală haine, se rad, etc. trebuie să fie urâţi”?! De obicei literatura Watchtower indică prompt că obiectul urii nu ar trebui să fie persoana, ci faptele. Dar aşa cum putem vedea din citatul următor, nu se întâmplă chiar aşa. Obligaţia Martorilor de a urî trece dincolo de fapte. Include şi persoana:

    „Apoi ne interesează în mod specific semnificaţia cuvântului ură. El înseamnă un sentiment intens de dizgraţie sau o aversiune puternică faţă de cineva sau ceva. Înseamnă a nu avea de-a face cu persoana sau lucrul respectiv. În Psalmul 139 sentimentul este descris ca o «ură completă». Acolo David a zis: „Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc şi să nu-mi fie silă de cei ce se ridică împotriva ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită, îi privesc ca pe vrăşmaşi ai mei” – Ps. 139:21, 22. (Turnul de veghe, 15 iulie 1992, p. 9, par. 5).

    După cum putem observa din acest citat, vechea tradiţie evreiască de a urî orice este neevreiesc este vie şi activă la Martorii lui Iehova. Liderii din Brooklyn consideră a fi o „obligaţie” să îi urască pe „apostaţi”. Să examinăm citatul următor din Turnul de Veghe şi să remarcăm cât de bine se potriveşte cu societatea Watchtower.

    ”International Standard Bible Encyclopaedia afirmă: «Găsim pe timpul N[oului] T[estament] cea mai mare aversiune, dispreţ şi ură. Ei (păgânii) erau priviţi ca necuraţi, cu care era nelegitim să se întreţină vreo relaţie de prietenie. Ei erau duşmanii lui Dumnezeu şi ai poporului Său cărora le era refuzată cunoştinţa de Dumnezeu, cu excepţia cazului în care deveneau prozeliţi, şi chiar şi atunci ei nu puteau, exact ca şi în antichitate, să fie admişi ca membrii cu drepturi depline. Evreilor le era interzis să-i sfătuiască, iar dacă ei întrebau despre Divinitate trebuiau să fie blestemaţi»” (Turnul de veghe, 15 septembrie 1993, p. 5).

    Acum să ne uităm la citatul următor şi să-l comparăm cu cel de dinainte:

    „Dorim să avem loialitatea de care a dat dovadă regele David când a spus: «Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc şi să nu-mi fie silă de cei ce se ridică împotriva ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită, îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei» (Ps. 139:21, 22). Noi nu dorim să fraternizăm cu nici unul dintre păcătoşii cu voia, deoarece nu avem nimic comun cu ei. Nu ne va reţine oare loialitatea faţă de Dumnezeu să ne asociem cu vreunul dintre aceşti duşmani ai lui Iehova, fie în mod direct, fie prin intermediul televiziunii?” (Turnul de veghe, 15 martie 1996, p. 16).

    Desigur nici un Turn de veghe n-ar fi complet dacă n-ar îngrămădi ceva dispreţ sau condamnare asupra „concurenţei”. Iată cât de răi au fost catolicii:

    „Se va sfârşii vreodată ura? Unii conducători religioşi nu s-au mulţumit să scuze ura; ei chiar au sfinţit‑o. În 1936, odată cu izbucnirea războiului civil spaniol, Papa Pius al XI-lea i-a condamnat pe republicani pentru că manifestau ‘o ură de Dumnezeu cu adevărat  satanică’ – chiar dacă de partea republicanilor erau şi preoţi catolici (Turnul de veghe, 15 iunie 1995, p. 4).

    Desigur Societatea Wachtower şi Martorii lui Iehova nu s-ar angaja niciodată într-o asemenea activitate abominabilă. Ei n-ar fi niciodată asemenea acelor conducători religioşi detestabili din „Babilon”, nu-i aşa? Ei n-ar spune niciodată despre cineva că are o „ură satanică pentru Dumnezeu”, tocmai pentru că susţin un punct de vedere diferit, nu?  Ei bine, să vedem dacă este chiar aşa:

   „La ce masă te hrăneşti? Turnul de veghe din 1 octombrie 1909 a zis: «Toţi cei care se taie de la Societate şi lucrarea ei, în loc să prospere sau să îi zidească pe alţii în credinţă şi în graţia spiritului, după cât se pare fac exact contrariul – aduc prejudicii Cauzei pe care au slujit-o cândva şi se scufundă treptat, cu mai mult sau mai puţin zgomot, în uitare, dăunându-şi numai lor înşişi şi altora posedaţi de un spirit similar de ceartă...  Ei par injectaţi cu nebunie, cu turbare satanică (rabie). Unii dintre ei ne lovesc şi apoi pretind că noi i-am lovit. Ei sunt gata să spună şi să scrie falsităţi ruşinoase şi să se înjosească pentru a face ticăloşii»” (Turnul de veghe, 1 iulie 1994, p. 12).

„Cercetează-mă, Dumnezeule”.

    „Referitor la ei, psalmistul a spus: «Să nu urăsc eu Doamne pe cei ce te urăsc şi să nu îmi fie silă de cei ce se ridică împotriva ta ? Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei» ( Ps. 139:21, 22). Din cauză că ei l‑au urât intens pe Iehova, David s-a uitat la ei cu silă  Apostaţii sunt printre cei care îşi arată ura faţă de Iehova, revoltându-se împotriva lui. Apostazia este în realitate o rebeliune contra lui Iehova. Unii apostaţi susţin că îl cunosc pe Dumnezeu şi că îi slujesc, dar îi resping învăţăturile sau cerinţele expuse în Cuvântul său. Alţii pretind că cred în Biblie, dar resping organizaţia lui Iehova şi încearcă în mod activ să împiedice lucrarea ei. Când ei aleg în mod deliberat un asemenea curs rău, după ce au cunoscut ce este drept, când răul devine atât de profund în ei încât este o parte inseparabilă a lor, atunci un creştin trebuie să urască (in sensul biblic al cuvântului) pe cei care sau ataşat inseparabil de răutate. Creştinii adevăraţi împărtăşesc sentimentele lui Iehova faţă de asemenea apostaţi; ei nu sunt curioşi în legătură cu ideile apostate. Din contra lor le este „silă” faţă de cei care s-au făcut duşmani ai lui Dumnezeu, dar ei lasă pe seama lui Iehova să execute răzbunarea” (Turnul de veghe, 1 octombrie 1993, p. 19, par.15).

    Simţi ura acidă ce emană din fiecare cuvânt ale acestor Turnuri de veghe? Astfel acum ştim că liderii societăţii Wachtower sunt şi ei printre acei conducători religioşi care „nu s-au mulţumit să scuze ura; ei chiar au sfinţit‑o”.

    Toţi ştim cum Societatea revine mereu la exemplul „primilor creştini”. Ca orice sectă fundamentalistă, lor le-ar place să „îngheţe” societatea creştină la modul în care era în acele zile. Să analizăm acest exemplu:

    „Sfârşitul urii pe întreg pământul. În pofida faptului că erau un obiect de ură, primii creştini au rezistat tentaţiei de a răzbuna nedreptatea la care erau supuşi. În renumita sa Predică de pe munte, Isus Cristos a zis: «Aţi auzit că s‑a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi rugaţi‑vă pentru cei care vă prigonesc».  – Mat. 5:43, 44” (Turnul de veghe, 15 iunie 1995, p. 5).

    După cum am văzut, este limpede ca cristalul că societatea Watchtower preferă atitudinea precreştină de ură când este vorba de „duşmani” aşa cum sunt periculoşii „apostaţii” care gândesc „independent”. Ea îl citează întotdeauna pe regele evreu David care urma evident tradiţia iudaică activă încă în zilele lui Isus. De ce evită însă Turnul de veghe să citeze cuvintele lui Isus? Ei bine, le citează, dar când le consideră oportune: când obiectul de ură sunt ei – pentru a arăta cum vor să  fie trataţi de toţi ceilalţi. Când îşi tipăresc însă articolele injectate de ură la adresa „apostaţilor”, nu vei găsi în ele nici o referinţă la cuvintele lui Isus, tot ce contează fiind doar atitudinea lui David. Pe de altă parte, când este vorba despre felul în care vor ei să fie văzuţi şi trataţi de alţii, lucrurile sună cam aşa:

    „Ce rezultat excelent din cauză că Isus n-a fost încătuşat de atitudinea predominantă a contemporanilor lui iudei! – Ioan 4:4-42” (Turnul de veghe, 15 septembrie 1993, p. 5).

    „Cuvântul grecesc găsit în consemnarea lui Matei este derivat de la agape care descrie o dragoste ce acţionează în armonie cu principiile. Cel ce manifestă agape, dragostea principială, face bine chiar şi duşmanului care îl urăşte şi maltratează. De ce? Din cauză că acesta este felul de a-l imita pe Cristos şi este calea de a birui lumea”. (Turnul de veghe, 15 iunie 1995, p. 5).

    După cum am văzut, societatea Wachtower este într-adevăr ’încătuşată de atitudinea predominantă a contemporanilor iudei ai lui Isus’. Ea este „îngheţată” în atitudinea precreştină faţă de „păgâni”. Ei aderă încă la vechea tradiţie evreiască: ’Trebuie să-ţi iubeşti aproapele şi să-ţi urăşti duşmanul’. Exemplul lui Isus este pentru alţii care trebuie să-l urmeze şi să-i ’iubească’ pe ei.

    Societatea Watchtower trăieşte la înălţimea observaţiei următoare:

    „Se va sfârşi vreodată ura? Cu mai bine de 200 de ani în urmă, scriitorul englez Jonathan Swift a remarcat: ’Avem suficientă religie pentru a ne urî, dar nu suficientă pentru a ne iubi unii pe alţii’” (Turnul de veghe, 15 iunie 1995, p. 4).

    Această atitudine absolut ipocrită devine şi mai evidentă dacă citim următoarea afirmaţie din Turnul de veghe:

    „Cu alte cuvinte, dezrădăcinarea urii pretinde crearea unei societăţi în care oamenii învaţă să se iubească ajutându-se unii pe alţii, o societate în care oamenii uită toate animozităţile cauzate de prejudecăţi, naţionalism, rasism şi tribalism. Există o astfel de societate?” (Turnul de veghe, 15 iunie 1995, p. 7).

Dar, pe cine crezi că identifică acest Turn de veghe a fi „societatea” care a dezrădăcinat deja ura? Ai ghicit! Iată:

    „Da, societatea internaţională a Martorilor lui Iehova este o mărturie vie a faptului că ura poate fi abolită. Indiferent de mediul din care provin, Martorii se străduiesc să înlocuiască prejudecăţile cu respectul reciproc şi să elimine orice rămăşiţă a tribalismului, a rasismului sau a naţionalismului. Un motiv fundamental al succesului este hotărârea lor de a-l imita pe Isus Cristos în manifestarea iubirii principiale (Turnul de veghe, 15 iunie 1995, p. 8).

    Da, cum să nu! După cum am văzut, Martorii sunt învăţaţi să-l imite pe David, nu pe Isus. Când este vorba despre „apostaţi” există un al doilea fel de a vorbi despre ură. Se preferă imitarea atitudinii iudaice care predomina între contemporanii lui Isus.