Campania Societăţii împotriva apostaziei

de Timothy B Kline

    În război nici măcar armele de distrugere în masă nu pot egala puterea veritabilă a cuvintelor. Forţa acestora stă în capacitatea de a coroda subtil modul de a vedea sau de a-l transforma. Sau în amândouă. Negreşit, folosirea propagandei de către naţiuni în timp de criză sau război atestă acest lucru, cu toată furia ei de neînţeles şi apelul la sentimentele primare ale naturii umane, motivând pe ascultătorii ei să treacă la acţiune.

    Astăzi se desfăşoară un război ce nu implică arme de distrugere în masă, dar al cărui efectul poate fi măsurat în cuvinte şi în acţiunile celor ce ascultă de aceste cuvinte. Acest război este purtat de organizaţia cunoscută în lume sub numele de Martorii lui Iehova, iar ţinta lui sunt acei oameni care părăsesc organizaţia dintr-un motiv sau altul, uneori după decenii de serviciu fidel.

    Războiul este împotriva apostaziei.

Din zilele lui Pavel şi Petru, au existat mereu acei oameni care au încercat să răstoarne credinţa altora, a celor care au ajuns să creadă că Isus este Cristosul. Au existat cei care pretindeau că învierea, care era o speranţă atât de profundă la evrei, avusese deja loc. Apelul lui Pavel către congregaţii, pe măsură ce le vedea crescând la număr, era să nu piardă dragostea pe care o avuseseră la început, să nu-i urmeze pe aceşti oameni care, nu doar contraziceau lucrurile învăţate cu privire la Cristos, la înviere şi la trecerea legii mozaice, dar căutau şi aderenţi care să le adopte vederile, în realitate făcându-i sclavi ai propriei lor autorităţi în Scriptură.

    Numărându-se cândva printre farisei, Pavel trebuie să fi fost indignat să vadă că acelaşi lucru se întâmplă acum din nou în numele creştinismului, dar ultimele lui scrisori arată că a ajuns să accepte că aşa trebuie să fie, odată ce apostolii nu mai sunt prezenţi, şi chiar Isus prezisese că neghina urmează să se ridice înainte de seceriş. Aceste scrisori conţin şi admonestări să nu devină victime ale acestui fel de învăţătură, să nu abandoneze învăţăturile pe care le dăduse el despre Cristos.

    Aşadar ce este apostazia conform lui Pavel, conform Bibliei?

Iată cum este definită în Insight on the Scriptures (Perspicacitate în Scripturi):

*** it-1 126 Apostasy ***

Acest termen (a•po•sta•si'a) provine în greacă de la verbul a•phi'ste•mi, care înseamnă literal “a sta deoparte de la”. Substantivul are sensul de “de­zertare, abandonare sau rebeliune” (Fap. 21:21, nota de subsol). În greaca clasică substantivul era folosit cu referire la dizidenţa politică, iar verbul este evident folosit în acest sens la Fapte 5:37 referitor la Iuda Galileeanul care “a atras” (a•pe'ste•se, o formă a lui a•phi'ste•mi) aderenţi. Septuaginta greacă foloseşte termenul la Geneza 14:4 cu referire la o asemenea rebeliune. Totuşi în Scripturile Greceşti Creştine este folosit în primul rând cu privire la dezertarea religioasă; o respingere sau o abandonare a cauzei adevărate, a închinării şi serviciului aduse lui Dumnezeu, şi astfel o abandona re a ceva profesat anterior şi o părăsire cu totul a principiilor sau credinţei.

Aceasta este definiţia din manual. Vom apela la ultima parte a acestei de­finiţii pentru a ne continua discuţia:

În Scripturile Greceşti Creştine este folosit în primul rând cu privire la dezertarea religioasă; o respingere sau o abandonare a cauzei adevărate, a închinării şi serviciului aduse lui Dumnezeu, şi astfel o abandonare a ceva profesat anterior şi o părăsire cu totul a principiilor sau credinţei.

Înainte de a merge mai departe, este necesar să înţelegem că Societatea îşi foloseşte literatura pentru a atinge două grupuri specifice: ne-martorii şi martorii. În timp ce nu fiecare articol este scris pentru un grup anume, întrucât multe discută teme de interes general despre floră şi faună, unele sunt scrise pentru o categorie specifică. Acestea pot fi orice de la frica de a fi o victimă a infractorilor sau dezvoltarea internetului cu apel la ne-martori până la o interpretare curentă din Ezechiel cu orientare spre martori.

    Aceste articole care au fost discutate din revista Treziţi-vă! din 22 iunie, 2000, pare să fi fost scrise pentru ne-martori, cum am arătat în Partea a 3-a a răspunsului meu. Aceasta este o distincţie importantă pe care trebuie să o facem întrucât discutarea de către Societate a propagandei nu pare să fie percepută de scriitorul articolelor ca o temă de interes pentru martori, deşi sună a fi de interes general, ori scriitorul nu este în temă cu sfaturile şi avertismentele date de Societate către martori referitor la faptul de a nu fi critici cu informaţia pe care Societatea însăşi o împarte, cu atât mai puţin de a face ceva dacă informaţia este găsită discutabilă sau incorectă.

    Aceasta ar arăta că scriitorul fie nu este conştient de un dublu standard în această privinţă prezent în interiorul organizaţiei, fie articolele nu conţin sfaturi aplicabile când e vorba de literatura Societăţii, aşa de parcă această literatură ar fi într-un fel deasupra unei asemenea examinări critice:

Cum ar trebui să privim hrana spirituală furnizată de acest “sclav fidel şi prevăzător” Ar trebui privită critic: ‘O, ei bine, s-ar putea să fie adevărată, apoi din nou s-ar putea să nu fie, şi astfel trebuie să o cercetăm foarte critic’? ¹

Dacă am stabilit odată ce instrument foloseşte Dumnezeu ca “sclav” al său să împartă hrană spirituală la poporul său, în mod sigur lui Iehova nu-i va plăcea dacă primim acea hrană aşa ca şi când ar putea conţine ceva dăunător. ²

Aici avem sfatul dat Martorilor. Dar ce spune articolul la pagina 10?

Puneţi informaţia la test: “Iubiţilor”, a spus Ioan, un învăţător al secolului întâi, “nu credeţi orice declaraţie inspirată, ci testaţi declaraţiile inspirate” (1 Ioan 4:1). Unii oameni din zilele noastre sunt ca nişte bureţi: absorb toate informaţiile pe care le întâlnesc. Nu este deloc greu să preluăm ideile care se vehiculează în jurul nostru. ³

Nu avem aici o contradicţie... un dublu standard?  Care sfat să-l urmăm? Sau este un caz în care avem o audienţă specifică, cum am sugerat mai înainte? Ioan s-a referit în textul citat mai sus la declaraţii inspirate.

    N-ar trebui ca acest sfat să fie valabil pentru oricine încearcă să-l caute pe Iehova şi să ţină căile lui?

    Au mai existat afirmaţii făcute de Societate cu referire la sine care tot aşa nu urmează sfatul indicat în revista Treziţi-vă! recentă? În mod sigur afirmaţiile mai sus din Turnul de veghe din 15 februarie 1981 nu sunt exemple izolate.

    După cum putem vedea în exemplul următor, acest tip de dublu standard a existat încă din anii 50’, şi ar putea fi localizate afirmaţii de acest gen mergând înapoi până în timpul lui Russell.

Acum unii ar putea întreba: Ar trebui să acceptăm ca de la Domnul şi adevărată hrana furnizată prin sclavul prevăzător, sau ar trebui să ne reţinem cu acceptarea până ce nu am verificat-o pentru noi înşine?... Trebuie să fim îndoielnici şi suspicioşi în legătură cu fiecare nouă porţie?... Cu cât mai mult putem fi gata să acceptăm ceea ce ne furnizează sclavul cu încredere... ⁴

Am citat şi un alt exemplu în Partea a 3-a pe care poţi să-l consulţi înainte de a merge mai departe.

    Punctul important aici pare să fie că Societatea vrea ca ne-Martorii să fie critici cu religiile lor sau cu alte instituţii, dar Martorii să nu fie critici cu instituţia lor, contrar sfatului dat de apostolul Ioan.

    Unii ar putea spune că afirmaţiile pe care le-am citat mai sus au fost luate din reviste Treziţi-vă! scrise cu mult înainte de 22 iunie 2000 şi că astfel există o diferenţă.

    Aceasta n-a fost însă prima dată când Societatea a publicat informaţii de acest gen scrise, după cât se pare, pentru ne-Martori aşa cum au fost aceste articole. Câteva exemple sunt articolele din Treziţi-vă! “O minte deschisă sau o minte închisă – cum este a ta?”  şi “O minte deschisă câştigă aprobarea lui Dumnezeu”, apărute în numărul din 22 noiembrie 1984. A mai fost un articol în revista Turnul de veghere intitulat: “Eşti deschis la idei noi?”⁵. Acest articol făcea afirmaţia foarte usturătoare:

Chiar unii oameni religioşi sunt închişi la minte. Ei sunt interesaţi doar de religia ”lor”, nefiind dispuşi să asculte şi punctul de vedere al altora. ⁶ Intenţia este, presupun, să-l facă pe cititor dispus să examineze literatura Martorilor şi să nu fie închis la minte în legătura cu ea. Ar putea fi interesant de notat aici că primul articol din această ediţie prezenta o ilustraţie cu o persoană cu faţa întoarsă în altă parte şi cu mâna întinsă în semn de opoziţie, probabil la ceva ce i se oferă. Aceasta este posibil să simbolizeze modul cum răspund oamenii în general la oferta de literatură când se bate la uşă. Fiind “deschişi la minte”, oamenii ar fi receptivi la idei care le-ar putea pune la îndoială lucrurile în care cred.

    Din nou, aceste lucruri sunt scrise pentru ne-Martori, în favoarea receptivităţii la idei care ar putea fi contrare celor pe care le susţin ei din punct de vedere religios.

    Observă însă şi ilustraţia de la pagina 12 a Turnului de veghe din 15 mai 1986. Acolo ne este prezentată o femeie stând în uşă şi un poştaş plecând după ce i-a livrat corespondenţa. O vedem cum aruncă o parte din aceasta într-un coş de gunoi. Textul ilustraţiei spune: “Arunci tu în mod înţelept materialele apostate?” Date fiind apropierea poştaşului faţă de uşă şi mişcarea imediată a femeii să arunce ceva din corespondenţă, este posibil ca ea să nici nu fi examinat despre ce era vorba? Cum atunci poate fi spus că informaţia era apostată? Receptivitatea la fapte şi informaţia adiacentă care ne provoacă apoi convingerile poate fi un test, dar dacă revedem ilustraţia cu femeia aruncând lucrul primit şi ne imaginăm că ea este locatarul care tocmai a primit o revistă sau un tract, iar poştaşul unul sau doi martori, atunci ce învăţăm despre noi înşine?

    Ca Martori ne grăbim să-i numim pe astfel de oameni, care nici nu se sinchisesc să se uite la literatură, “închişi la minte”. Mă cutremur când mă gândesc la volumul apreciabil de literatură produsă de Societate care sfârşeşte aruncată la întâmplare sau direct la coşul de gunoi!

    Din nou însă, ce învăţăm despre noi înşine? Nu suntem noi la fel? Dacă cineva ne oferă informaţii, nu le socotim oare nedemne de atenţia noastră, dacă sunt câtuşi de puţin de natură religioasă? Nu suntem şi noi interesaţi tot aşa ‘numai de religia noastră, nearătând dispoziţie nici măcar pentru a asculta vederile altora’?

    Aceasta ne aduce înapoi la începutul discuţiei. Ce se întâmplă dacă un Martor al lui Iehova se hotărăşte să urmeze sfatul Societăţii adresat ne-Martorilor şi nu sfatul către clasa de care aparţine? Ce se întâmplă dacă se decide să revină asupra tuturor celor învăţate, de această dată cu un ochi critic, cu o minte deschisă, mai degrabă decât închisă? Ce se întâmplă dacă descoperă că de fapt nu este de acord cu absolut tot ce învaţă Societatea?

    Ar fi copilăresc să presupunem că există Martori care sunt de acord pe deplin cu orice învăţătură a Societăţii. În acelaşi timp, nu întotdeauna se vede imediat cât de mult poate să difere opinia unui Martor până nu începe să se concentreze la aspectul respectiv. Pe de altă parte este la fel de naiv să credem că oricine din celelalte religii creştine ale lumii este în totalitate de acord cu crezul specific religiei lui... pare fanatism bineînţeles. Întrebarea mea în acest caz este: Când îşi chestionează cineva propria religie? Dacă se consideră că oricine este convins că religia lui este cea mai bună şi cea adevărată, atunci de ce s-o mai chestioneze? Lucrurile nu sunt simple.

    Dar aici mă abat puţin de la subiect.

Întorcându-ne la războiul care are loc la comanda Societăţii, acesta este împotriva tuturor celor care părăsesc organizaţia. Fără să dispun de vreun număr, aş presupune totuşi că sunt în majoritate cei care părăsesc organizaţia pentru probleme doctrinale şi nu pur şi simplu pentru că vor să ducă o viaţă imorală.

    Referitor la cei care pleacă din motive doctrinale, ne este oare atât de dificil să înţelegem că ei se simt la fel de decişi în convingerile lor ca şi noi? Şi nu sunt ei la fel de liberi să se exprime, aşa cum suntem şi noi? Sau, ca Martori, ne plasăm într-un fel deasupra legii ţării refuzând altor grupuri dreptul de a se exprima în numele lui Cristos?

    Orice Martor trebuie să înţeleagă că, pentru a deveni un Martor, orice apartenenţă sau învăţătură anterioară trebuie abandonată! Cu alte cuvinte, mii de persoane care se alătură organizaţiei trebuie să devină „apostaţi”. Apoi, în cursul perioadei lor de serviciu în organizaţie, sunt consideraţi ne-apostaţi pentru că au găsit “religia adevărată” şi astfel apostazia nu se aplică la ei. În cele din urmă, când pleacă, nu numai că li se dă (înapoi) titlul de “apostat”, dar etichetei i se dă un înţeles mult mai negru, mai sinistru, cu pierderea a tot ce ar fi putut câştiga în timpul de asociere cu organizaţia. Găsesc că este intrigant că sub umbrela Societăţii Martorii nu sunt “apostaţi”, ci o “asociere aprobată”.

    Ca Martori suntem învăţaţi, chiar îndemnaţi, să vorbim din inimă, să producem roade care sunt în acord cu “adevărul”. Suntem învăţaţi să fim apărători mai buni ai adevărului în mijlocul lumii şi suntem educaţi cu regularitate în învăţăturile curente ale Societăţii. Suntem orientaţi să profităm de orice ocazie pentru a vorbi liber unii cu alţii şi cu ceilalţi care nu sunt de felul nostru (cu ne-Martorii). Se aşteaptă să fim predicatori!

  Paradoxul este stupefiant! Ceea ce vedem este destul de diferit când cineva are ceva negativ de spus despre Societate faţă de ceea ce vedem şi simţim ca Martori când membrii vreunei alte religii vorbesc cu curaj împotriva vechii religii şi renunţă să mai fie membri şi să se mai asocieze cu ea.

    Din nou, ce spune asta despre noi? Ce învăţăm de aici?

Cei care, din cauza conştiinţei, simt că nu mai pot alerga cu mulţimea (şi discuţia din Treziţi-vă! despre propagandă demonstrează că ceea ce simte sau crede majoritatea nu furnizează suficientă constrângere pentru a merge cu ochii închişi mai departe doar de dragul de a merge), şi decid să-şi despartă drumurile de cele ale organizaţiei, se confruntă cu faptul de a trăi tot restul vieţii cu eticheta de apostaţi dată de Societate.

    În acelaşi timp, obişnuinţa de a fi un predicator nu neapărat le scade în intensitate. Ei s-ar putea simţi încă determinaţi să vorbească în apărarea credinţei lor, chiar la foştii lor asociaţi din organizaţie.

    Acesta este locul unde se pare că a fost trasată de Societate linia de bătaie. Aici este locul unde instrumentele de propagandă prind rădăcini şi se întind ca viţele subţiri. În timp ce eşti liber să te exprimi împotriva vechii religii (fie catolică, protestantă sau oricare alta), când aderi la Organizaţie, îţi este cu totul interzis să vorbeşti împotriva Societăţii, fie cât timp eşti membru, fie când te desparţi (voluntar sau involuntar).

Adevărurile pe care trebuie să le răspândim sunt cele furnizate prin organizaţia sclavului fidel, nu opinii personale contrare celor date de sclav... ⁷

Uneori auzim fraţi plângându-se de explicaţiile scripturale şi adevărurile publicate în Turnul de veghere... ei încep să-şi exprime îndoielile către alţii...[ei] arată un spirit de nemulţumire... ⁸

Dacă vreo urmă de îndoială... a început să-şi facă loc în inima ta, ia rapid măsuri s-o elimini înainte de a face să supureze ceva ce ţi-ar putea distruge credinţa... Amputează orice hrăneşte asemenea îndoieli. ⁹

Chiar şi din ultima afirmaţie, putem vedea că se aşteaptă ca Societatea să nu fie pusă la îndoială. Dacă întâlnim ca Martori ceva ce aruncă o lumină negativă asupra Societăţii, până la punctul că începem să ne îndoim, trebuie să ne descotorosim de lucrul respectiv. Imediat.

    Ca să-i izoleze şi mai mult pe Martorii care rămân în organizaţie, Societatea are implementată o politică de evitare care îi vizează pe cei care nu au statutul de “asociere aprobată” sau care au fost excomunicaţi. Aceasta este în mod limpede o altă tactică de război, întrucât naţiunile fac la fel cu graniţele lor în timp de conflict. Şi faptul în sine creează condiţii pentru folosirea propagandei, fiindcă cei ţinuţi în interiorul frontierelor pot primi doar informaţiile pe care le pune la dispoziţie regimul din interior. În cazul Societăţii, Martorii află doar ce le spune Societatea. Noi nu căutăm în alte direcţii să ne informăm, încrezându-ne că Societatea ne va spune tot ce avem nevoie să ştim despre problema în cauză.

    În cazul unui Martor care părăseşte organizaţia pe probleme de doctrină, nu există nici o comunicare între Martorul care pleacă şi cei care rămân, la interdicţia Societăţii. În rare cazuri însă este alegerea Martorului care pleacă să rupă orice comunicare cu fraţii şi surorile de dinainte. Totuşi, aşa cum am menţionat deja, cei care pleacă se simt constrânşi să fie în continuare predicatori şi caută ocazii de a vorbi altora despre organizaţie, ceea ce cred ei şi posibil chiar foştii asociaţi din organizaţie.

    Unii şi-au concentrat eforturile asupra internetului, sperând să-i informeze pe alţii despre lucrurile pe care au ajuns să le înţeleagă despre Societate în speranţa că oricare altul apoi va fi mult mai informat când va decide să adere la organizaţie sau nu. Aceasta a înteţit şi mai mult războiul dintre Societate şi cei care o părăsesc ca şi conducătoare.

    Prin tacticile variate pe care revista Treziţi-vă! le-a recunoscut ca propagandistice, Societatea acţionează să-şi menţină autoritatea asupra Martorilor rămaşi, “tăind” bătutul simbolic la uşă al foştilor Martori care ar aduce cu ei informaţii provocatoare pentru concepţiile religioase ale unui Martor. În acelaşi timp foştii Martori îşi duc cauza în faţa unei audienţe şi mai mari prin internet, sperând că Martorii care n-ar îndrăzni să pună în discuţie Societatea în auzul celorlalţi Martori, să găsească astfel consolarea că nu sunt singuri în ceea ce cred şi în dezacordurile cu Societatea, fie că aleg să plece, fie să rămână – în ciuda lucrurilor de care s-au convins. După cum a arătat articolul:

Educatorii buni prezintă toate laturile unei probleme şi încurajează discuţia. Propagandiştii te forţează neabătut să asculţi punctul lor de vedere şi descurajează discuţia. ¹⁰

Îndelung dispreţuite de Societate, website-uri care invită la discuţie despre Martori şi credinţa lor şi-au făcut apariţia. Un asemenea website este Hourglass2 Outpost , care afirmă el însuşi:

Deşi acest site este condus de Martori ai lui Iehova botezaţi şi având o poziţie bună în congregaţiile lor, nu este sponsorizat de Watchtower Society şi este la dispoziţia ta!

Aici vizitatorul găseşte un forum internaţional, atât franc cât şi nu lipsit de puţină polemică, o largă paletă de subiecte implicând organizaţia şi Societatea care o conduce. Dar el este destinat să educe. Pe de altă parte, Societatea îi informează în mod regulat pe cei din organizaţie că internetul poate fi o sursă de mare rău pentru Martori pentru că “apostaţii” au deschis website-uri care “aruncă îndoială” asupra organizaţiei. Ei fac aceasta prin folosirea de porecle şi generalizări, şi prin abordarea propagandistică “Organizaţia mea, bună sau rea”.

    Numindu-i pe toţi cei care vorbesc negativ la adresa Societăţii “apostaţi”, Societatea adaugă la propria definiţie din îndrumarul Insight. Societatea apoi îşi continuă campania, amestecând cuvintele “frică” şi “loialitate” aşa încât Martorul “loial” să nu dea atenţie nici la website-ri, nici la oamenii care pleacă din motive doctrinale sau din orice alt motiv care l-ar putea determina pe un Martor să evalueze organizaţia căreia i-a devenit membru. Exact cam inversul “educatorilor buni” la care s-a referit articolul, nu?

    Adaugă la aceasta folosirea generalizării şi a “cuvintelor amplificate” şi campania devine şi mai evidentă:

Da, apostaţii publică literatură care recurge la distorsionări, semi-adevăruri, şi falsităţi directe... ar fi un lucru periculos să permitem curiozităţii noastre să ne facă să ne hrănim cu asemenea scrieri sau să ascultăm vorbirea lor abuzivă!... Pe de o parte, literatura apostată prezintă falsităţi prin intermediul “vorbirii măgulitoare” şi a “cuvintelor contrafăcute.”... Şi în timp ce apostaţii ar putea prezenta şi unele realităţi, ei de obicei scot din context cu scopul de a-i abate pe alţii...Toate scrierile lor pur şi simplu critică şi dărâmă! Nimic nu este edificator. ¹¹

Pericolul este făcut să pară real. În mod sigur există apostaţi adevăraţi, indivizi care ar obţine mare satisfacţie din întoarcerea altora împotriva lui Dumnezeu şi Cristos. Dar când este vorba de cei care pleacă din motive doctrinale şi predică altora despre lucrurile pe care ei le ştiu ca fiind adevărate referitor la Societate, putem vedea că Societatea merge prea departe când spune: noi nu trebuie nici să fim curioşi despre ce au ei de spus. Prin folosirea generalizărilor (“distorsionări, semi-adevăruri şi falsităţi directe”, “vorbire măgulitoare”, cuvinte contrafăcute”) fără examinarea unui singur exemplu, şi prin folosirea cuvintelor amplificate (“ar putea...şi”, “unele realităţi”, “de obicei”, “toate scrierile lor”, “pur şi simplu”, “nimic nu este edificator”) este creată o faţadă care îi invită pe toţi Martorii “loiali” să-l perceapă pe oricine pleacă ca unul rău, şi cel mai probabil ca unul care trebuie evitat.

    Avertismentul articolului este adevărat, chiar Societatea este vinovată de tactici propagandistice când “îi insultă pe cei care nu sunt de acord cu ei, punându-le la îndoială caracterul sau motivele, în loc să se concentreze asupra faptelor”.¹² O cercetare a multelor articole ce discută despre opozanţi şi “sclavul rău”, scoate la iveală exemple relevante ale acestui fel de a proceda chiar din partea Societăţii. Spaţiul nu ne permite să le discutăm aici.

    Referitor la internet, la Adunarea de district din 1999 a Martorilor lui Iehova, cam aceasta a fost tot ce s-a spus despre conţinutul oricărui website ce discută despre martori:

...dezinformare în cel mai bun caz... minciuni în cel mai rău...

Războiul purtat de Societate împotriva foştilor membri creşte în intensitate dacă Adunarea de district de anul trecut (1999) poate da vreo indicaţie. Au fost câteva cuvântări care au abordat problema aproape doctrinal. Sfatul Societăţii era să stai departe de internet, cu excepţia cazului că trebuie să-l foloseşti neapărat, şi atunci numai în prezenţa altora aşa încât să nu fii tentat să intri pe vreun site – altul decât website-ul oficial al organizaţiei. Părinţii sunt îndemnaţi să amplaseze computerul familiei într-un loc central (sfat minunat chiar şi pentru ne-Martori, sunt de acord!) şi să fie atenţi la orice site pe care l-ar putea accesa copiii lor. La congres însă exemplul folosit de Societate a fost acela al unei familii care avea internetul şi s-a decis că era prea periculos pentru membrii ei... aceasta în locul unei familii care tot aşa să aibă internetul şi să fie activă în monitorizarea folosirii lui în casă.

    Deoarece acei Martori care pleacă încearcă în continuare să fie predicatori, aşa cum au fost încurajaţi de Societate, ei vor căuta cel mai probabil căi şi mai eficiente să-i informeze pe alţii despre lucrurile pe care au ajuns să le cunoască referitor la Societate, şi să fie o sursă de încurajare pentru ceilalţi care, ca şi ei, au luat de bun sfatul Societăţii de a se uita cu un ochi critic şi de a decide pentru ei înşişi ce să creadă sau să nu creadă.

    Până ce intervalul de timp stabilit de Iehova Dumnezeu pentru sistemul prezent ajunge la încheiere, războiul Societăţii pentru reţinerea celor ce o urmează, este de aşteptat să se înteţească.

  ___________________

  [1] Turnul de veghe, engl, 15 februarie 1981, p. 18

  [2] Turnul de veghe, engl, 15 februarie 1981, p. 19

  [3] Treziţi-vă!, 22 iunie 2000, p. 10

  [4] Turnul de veghe, engl, 1 februarie 1952, p. 79,80

  [5] Turnul de veghe, engl, 15 ianuarie 1989

  [6] Treziţi-vă!, engl, 22 noiembrie 1984, p. 8

  [7] Turnul de veghe, engl, 1 februarie 1952, p. 79

  [8] Turnul de veghe, engl, 1 august 1967, p. 469

  [9] Turnul de veghe, 1 februarie 1996, p. 23, 24

  [10] Treziţi-vă!, 22 iunie 2000, p. 9

  [11] Turnul de veghe, 1 iulie 1994, p. 12

  [12] Treziţi-vă!, 22 iunie 2000, p. 6