LEGALISMUL

"O, galateni fără minte. . . cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi din nou să fiţi robi? Voi ţineţi zile, luni, vremuri şi ani. Mă tem pentru voi să nu fi lucrat în zadar pentru voi". - Gal 3:1, 4:9-11

    Pentru a ne autoconvinge că satisfacem standardele lui Dumnezeu, adesea formalizăm sau raţionalizăm poruncile lui referitoare la serviciu şi sacrificii. Aceasta s-a întâmplat aşa de când este lumea. Peste tot în scripturile ebraice şi creştine este clar că legalismul a blocat întotdeauna cel mai mult adevărata intimitate interioară cu Dumnezeu şi compasiunea între oameni.

     Religia, în cea mai bună formă a ei, a eşuat întotdeauna în menţinerea aprobării lui Dumnezeu. Ne-au fost transmise multe consemnări, în mod deosebit cea despre farisei, pentru a ne da probabil o imagine clară a religiei care poate produce o conduită dreaptă, dar nu inimi drepte, a celor ce au acces la mult adevăr, dar îl sucesc în mod subtil.

    Tom Hovestol discută contrastul dintre păcatul interior subtil şi păcatele exterioare izbitoare, contrast se vede în pilda fiului rătăcitor:

"Tindem să nu vedem păcatul copilului care stă aproape de casă, lucrează din greu, respectă regulile, nu intră în necazuri sau, în ce priveşte banii, nu insistă să i se dea partea lui, etc. Îl lăudăm pe un astfel de copil. Dar suntem oare conştienţi de semnele subtile ale inimii care adesea rămân invizibile, fiind astfel şi mai primejdioase? Clasificăm conduita ruşinoasă ca păcat. Dar invidia? Suntem înspăimântaţi de sexul neascuns. Dar cum stau lucrurile cu maladia spirituală şi mai mare a amărăciunii înăbuşite? "Ţara depărtată" este evident locul "vinului, femeilor şi al cântecului". Dar nu este posibil ca oamenii care lucrează din greu în “câmpul” vieţii să fie tot la fel duşi în rătăcire? Când cineva îl vede pe Dumnezeu ca un cornet cu cremă şi duce o viaţă dezmăţată, ne retragem cu sfială. Dar suntem la fel de îngroziţi când unul din fraţii noştri îl consideră pe Dumnezeu un stăpân de sclavi şi ascultă numai de frica represaliilor? Este legalismul cu ceva mai bun decât fărădelegea?" (1b)

Legalismul în Israel

    Una dintre cele mai rele judecăţi pe care a adus-o Dumnezeu peste Israelul antic a fost cea consemnată în Isaia 29:10 :

"DOMNUL a turnat peste voi un duh de adormire profundă şi v-a închis ochii; a acoperit pe mai-marii voştri, văzătorii". – Isaia 29:10

    Această judecată divină i-a reţinut pe israeliţi să nu înţeleagă de ce erau judecaţi şi astfel i-a reţinut de la a se căi. De ce să facă Dumnezeu aşa ceva poporului Israel? Citându-l mai departe pe Isaia,

"Poporul acesta se apropie de Mine cu gura, mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o poruncă a oamenilor (sau legalism)". – Isaia 29 :13

    Israeliţii nu-l adorau pe Dumnezeu, persoana, ci adorau în schimb religia, regulile, cerinţele legale şi stilul de viaţă. Ei îndeplineau în mod corect toate sacrificiile şi ascultau, dar a servi lui Dumnezeu este mai mult decât a asculta, trebuie să fie de la inimă, din dragoste. Acest lucru este adevărat mai ales în legătură cu creştinismul, care este o lege interioară, scrisă în inimi. Dar când ascultarea este practicată fără dragostea lui Dumnezeu care vine din adâncul inimilor noastre, atunci adoraţia noastră este a religiei însăşi şi a sacrificiilor, nu a persoanei, nu a lui Dumnezeu. Şi aceasta răpeşte toată intimitatea şi ataşarea emoţională de Dumnezeu, blocând spiritul său sfânt să acţioneze atât asupra noastră cât şi în noi. Iudeii din zilele lui Isaia combinau confortabil religia exterioară (intelectualismul şi ritualurile) cu nedreptatea interioară. Isaia 1:10-23 ne dă un stop-cadru a multiplelor sacrificii, ofrande, tămâieri, adunări, sărbători şi rugăciuni, care erau asociate cu injustiţia, lipsa de milă, nedreptatea şi mândria, lipsind astfel aprobarea şi spiritul lui Dumnezeu.  – Is. 29:13; 1:9-17; Ier 31:31-33; Rom. 2:28-29; Iac. 1:27; Mat. 22:37-40; Mica 6:6-8; Is. 58:5-10. 

„Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!“ „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!“ – „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit“. Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi! Argintul tău s-a prefăcut în zgură, şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă. Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei. – Isaia 1:10-23.

„Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?“ – „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?“ – Mica 6:6-8.

”Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!“ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!" – Isaia 58:5-10.

.

Tradiţii şi cerinţe legale

    Tradiţiile născocite de oameni şi cerinţele legale care merg dincolo de ceea ce este scris în Scripturi (ca practica de a face pionierat, impunerea unui anumit cod vestimentar sau stil al părului, restricţiile asupra tipului de serviciu laic, asupra sângelui, serviciului alternativ, respectării drapelului, distracţiei, etc.), indiferent cât de sfinte ar putea părea, conţin germenii ipocriziei. Tradiţiile şi cerinţele legale arată bine, pun stăpânire pe emoţii, guvernează comportarea şi tind să dobândească statut doctrinal divin. Adesea însă acestea au o faţetă nevăzută. Tradiţiile şi cerinţele legale se impun pentru că ele funcţionează, pentru că oamenii le pot ţine. Adesea ele sunt urmate mecanic, fără aportul minţii. Cu timpul, distincţia între adevărul lui Dumnezeu şi tradiţiile şi regulile noastre se estompează, iar noi ajungem să ne agăţăm mult mai tenace de tradiţiile noastre omeneşti decât de Scripturi.

    Tradiţiile umane şi cerinţele legaliste sunt mai uşor de ascultat decât adevărul divinlui. Cerinţele legale se concentrează adesea asupra acţiunilor, în timp ce Dumnezeu se concentrează asupra atitudinilor care motivează acţiunile. Tradiţiile şi legalismul pot fi îndeplinite prin puterea voinţei în timp ce adevărul lui Dumnezeu cere puterea spiritului. Adevărul viului Dumnezeu cere o relaţie cu el. Când tradiţiile şi cerinţele legale devin automatice, este uşor să se piardă legătura intimă. De asemenea ele tind să reimpună religia exterioară, să se concentreze foarte mult asupra actelor religioase mai degrabă decât asupra atitudinilor inimii. (1a)

    Una din observaţiile mele este că Dumnezeu în mod normal nu violează prejudecata mândriei religioase şi a legalismului. Mulţi dintre farisei au murit absolut convinşi de validitatea tradiţiilor şi prejudecăţilor lor. Mândria lor religioasă (şi interpretările legale) i‑au închis şi i-au orbit de la corecţia pe care Dumnezeu ar fi dorit să le-o dea, pentru că "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har" (1 Petru 5:5). (1)

"Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că Dumnezeu ‘stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har’". – 1 Petru 5:5

    Teologul Jack Deer relatează:

"Tragedia este că multe din doctrinele lor erau biblice şi adevărate. Totuşi mai degrabă să am câteva doctrine greşite şi umilinţă decât să am ortodoxia perfectă în orice subiect şi să n-am umilinţă. Un om (sau o organizaţie) care are doctrine greşite şi umilinţă poate fi corectat. Omului însă (sau organizaţiei) care are cele mai multe doctrine corecte, dar n-are umilinţă, i se va opune Dumnezeul căruia susţine că-i slujeşte". (2)

    În acest caz, ca şi în cazul tuturor cultelor legalistice, cunoştinţa lor biblică vastă, sacrificiile şi serviciul sunt bazate pe înţelepciunea intelectuală a omului şi acţionează ca o forţă orbitoare de la Dumnezeu, fără revelaţiile spiritului său sfânt.

    Legalismul îi orbeşte întotdeauna pe cei ce-l urmează faţă de realitatea spirituală. Legalismul exclude slujirea revelatoare a spiritului sfânt. Niciodată n-am auzit o persoană prinsă în capcana legalismului să recunoască că este legalistică. Dar am auzit multe persoane prinse în capcana imoralităţii, recunoscându-şi imoralitatea. Este ceva atât de orbitor în legătură cu acest păcat!

    Legalismul este în esenţă trei lucruri. Mai întâi este încredere în reguli făcute de oameni.

    În al doilea rând este încredere în activitatea religioasă mai degrabă decât în Dumnezeu. În al treilea rând este încredere într-o practică mai degrabă decât într-o persoană, Dumnezeu. Toate acestea răpesc legătura intimă a omului cu Dumnezeu şi ne dă în schimb o credinţă "căldicică". O credinţă căldicică este o credinţă despre care Isus le-a spus laodicenilor că o va "vărsa din gura lui". Într-adevăr, ei erau ascultători în a face toate lucrurile cerute, dar era o ascultare formală, urmare legalistică a regulilor. Nu era dintr-o pasiune emoţională interioară, din zel şi dragoste revărsătoare (Apoc. 3:16).

"Ştiu faptele tale, că nun eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura mea". - Apocalips 3:15-16

Pericolul cunoştinţei

"Isus Cristos a venit în lume ca să fie salvatorul ei, nu o autoritate în interpretarea biblică."

 - John Huxtable (2d)

    Religia şi o mare cantitate de cunoştinţă, deşi produc împreună o bună comportare exterioară,  nu transformă inima. Religia şi cunoştinţa ne pot orbi în faţa depravării personale. Chiar dacă am putea înţelege că a cunoaşte despre Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu a cunoaşte de la Dumnezeu, este uşor să se piardă această distincţie. Fariseii ştiau extrem de bine Cuvântul lui Dumnezeu, la fel ca mulţi dintre noi astăzi, după cum comentează Tom Hovestol :

"Fariseii ştiau care este versetul şi litera din mijlocul Torei, număraseră toate poruncile şi, fără îndoială, unii dintre ei le memoraseră pe toate 613 câte erau. (Prin contrast, puţini oameni de astăzi pot recita cele zece porunci şi fericirile). Fariseii insistau pe interpretarea corectă a Scripturii. Mai mult, fariseii nu era mulţumiţi, cum adesea nici noi nu suntem, să cunoască în mod simplu conţinutul Cuvântului lui Dumnezeu. Ei doreau să şi asculte de el. Astfel ei au adăugat aplicarea lui prin născocirea de reguli religioase.

    Judecând după faptul că nu l-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, doctrina lor corectă produsese rezultate rele. În loc de dreptate. Doctrina corectă este esenţială, totuşi chiar şi azi poate da un sentiment fals de securitate spirituală şi superioritate fără o adevărată realitate spirituală. Cunoştinţa biblică poate mai degrabă împietri decât să sensibilizeze ascultătorul. Poate orbi şi lega.

    Cum aşa? Învăţăturile biblice pot fi uşor deviate de la scopul pe care l-a avut în vedere Dumnezeu: dragostea de El şi de semenii umani. În locul lui este un scop nou, mai puţin important: Bible ca obiect de interes bazat pe curiozitate şi dezbateri spirituale sterile (1 Timotei 1:3-11). Biblia poate deveni un scop în sine în loc să fie un mijloc pentru atingerea scopului. În mod subtil aproape orice lucru legat de Dumnezeu poate şi va fi falsificat printr-o aparenţă de bunătate cu o latură întunecoasă ascunsă.  Riscul fundamental în a fi oameni ai Cărţii este că putem acumula cunoştinţă despre Dumnezeu fără să ajungem de fapt să-l cunoaştem". (2a)

    Ca şi noi, fariseii aveau cunoştinţa literei Cuvântului; însă unii nu-i înţelegeau spiritul. Frunţile lor conţineau la propriu copii ale textelor scripturale, dar ei nu reuşeau să simtă şi să vadă calcifierea inimilor lor, pierzând din vedere faptul că acel cuvânt al lui Dumnezeu nu este un scop în sine. Ei deveneau cunoscători într-un mod academic mai degrabă decât în mod practic. Ei puneau cerinţele lor legale şi interpretările teologice înaintea flexibilităţii, milei, bunătăţii şi  justiţiei care sunt în sine maleabile conform adevărului, adevăr care poate diferi de concepţiile noastre şi standardele noastre interpretative. Fariseii ne învaţă că studiul Bibliei poate fi o profesie periculoasă. Poate orbi ochii, poate umfla capul în mândrie şi poate împietri inima.

    Cunoştinţa poate deveni de asemenea o sursă de mândrie mai degrabă decât de umilinţă. Charles Swindoll afirmă:

"Cunoştinţa poate fi periculoasă dacă nu este echilibrată de dragoste şi har. O asemenea cunoştinţă are ca rezultat aroganţa care duce la un spirit intolerant, la o atitudine exclusivistă". (2b)

    Cunoştinţa mai poate cauza o concentrare asupra literei legii cu pierderea din atenţie a spiritului legii, adică a cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu, dar nu pe Dumnezeul cuvântului.

(de la EscapeFromWatchtower.com)